11.5 C
București
duminică, 19 mai 2024

UPDATE 200 de angajații ai Registrului Comerțului protestează azi în fața Ministerului Justiției. Cer salarii mai mari și spor de risc şi solicitare neuropsihică

Publicat pe


Update: Aproximativ 200 de angajaţi ai Oficiului Naţional al Registrului Comerţului protestează, vineri, în faţa Ministerului Justiţiei, solicitând o majorare cu 15% a salariilor de bază şi acordarea sporului de risc şi solicitare neuropsihică.

Aceştia folosesc vuvuzele şi afişează pancarte pe care scrie:„”Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi!”, “Ultimii din Justiţie! Salarii decente în ONRC! Stop discriminării!”.

„Luptăm împotriva discriminării şi a inechităţilor salariale. Până în momentul de faţă nu a existat nicio promisiune din partea factorilor decizionali. Sperăm să avem astăzi o discuţie cu ministrul Justiţiei, sperăm să ne primească. Dacă nu vor fi soluţionate revendicările, vom recurge la greva generală”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), Ionela – Monica Pietriş.

Ea a menţionat că, în cazul în care se va ajunge…



Sursa: economedia.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri