Vouchere pentru elevii din România! Ce își vor putea cumpăra copiii cu banii de la stat

De aceste vouchere vor putea beneficia doar elevii din învăţământul obigatoriu (clasa pregătitoare – clasa a X-a). Ministrul Educaţiei Naționale a spus că 600 de milioane de lei vor fi alocate pentru rechizite, pentru întreg anul şcolar, şi pentru vouchere pentru echipament sportiv, respectiv „costum de trening şi adidaşi".

„Nu este prima dată când se derulează un asemenea proiect.Un proiect de rechizite şcolare pentru un număr de aproximativ 1,1 -1,2 milioane s-a mai derulat începând cu anul 2001.(…) Procedura va fi Legea achiziţiilor publice.Nu putem să fim în afara legii”, a anunţat ministrul Educaţiei.„Pentru echipamentul sportiv se dau vouchere şi fiecare îşi cumpără potrivit măsurii costum de trening şi adidaşi”, a precizat Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres.