25.3 C
București
marți, 30 mai 2023

Care zone din Londra impun noi limite de viteză pentru șoferi

Publicat pe



Limita de viteză se reduce la 20 de mile pe oră pe drumurile principale din cinci districte din Londra, ca efect al planului primăriei de a îmbunătăți siguranța rutieră.

Începând de vineri, 31 martie, Transport for London reduce limita de viteză în Camden, Islington, Hackney, Haringey și Tower Hamlets, în total pe 17 mile din rutele roșii („red routes”), unde traficul de volum mare este facilitat prin restricții speciale referitoare la oprirea sau parcarea vehiculelor. Printre acestea se numără arterele principale, precum Euston Road, Pentonville Road, Mile End Road și Seven Sisters Road.

Având în vedere că pe multe drumuri din zonele rezidențiale există deja limitare de viteză la 20 mph, aceasta înseamnă că practic toate drumurile din cele cinci districte vor avea acum limitare de viteză. „Rutele roșii” ale TfL reprezintă doar 5% la sută din drumurile din Londra, dar acoperă aproximativ 30% din tot traficul.

TfL vrea ca aproape 140 de mile de drumuri principale, adică 37,9% din rețeaua sa Red Route, să aibă o limită de viteză de 20 mph până în luna mai a anului viitor, inclusiv în 37 de centre urbane din Inner London și Outer London. Aceasta face parte din obiectivul primarului Sadiq Khan denumit „viziunea zero”, de a reduce la zero numărul deceselor pe șosele până în 2041.

TfL a accelerat introducerea limitelor de 20 mph, pe fondul îngrijorărilor că eforturile primăriei de a face drumurile mai sigure sunt împiedicate de creșterea comportamentului imprudent al șoferilor și de revenirea la volumele de trafic dinainte de pandemie.

Viteza excesivă este cea mai importantă cauză a deceselor pe șosele. În jumătate din coliziunile mortale din Londra (37 din 75) din 2021, poliția a raportat excesul de viteză ca un factor care a contribuit la accidente.

Comisarul TfL, Andy Lord, care a confirmat noile zone cu limită de viteză, a declarat că ele vor fi decisive pentru reducerea numărului de decese și de răniri grave.

Dacă cineva este implicat, din păcate, într-o coliziune cu un vehicul, șansele sale de supraviețuire sunt mult mai mari dacă mașina se deplasează cu 20 de mile pe oră sau mai puțin. Trebuie să transmitem acest mesaj”, a declarat Lord, citat de Evening Standard.

TfL a lansat toamna trecută în consultare publică planul său de reducere de la 30 la 20 mph a vitezei maxime permise pe aproximativ 17 mile de drumuri aflate sub controlul său. Compania a propus o limita de viteză mai mică pe secțiuni din A503, A501, A41, A1, A10, A11 și A1203.

Datele anterioare ale TfL au sugerat că limita de 20 mh introdusă în zona din centrul Londrei unde se aplică taxa de congestie a traficului a dus la o reducere cu 25% a numărului de decese și răniri grave.

Alte drumuri pe care traficul va fi limitat la 20 mph, fie pe toată lungimea traseului, fie pe anumite părți ale acestuia, sunt Finchley Road, Camden Road, Stoke Newington High Street, Rectory Road, Bow Road, Grays Inn Road, Tollington Road, Parkhurst Road, The Highway, East Smithfield și capătul nordic al Holloway Road, inclusiv sensul giratoriu Archway.

Șefii TfL insistă asupra faptului că aplicarea limitelor de 20 mph va fi supravegheată de poliție. Compania vrea ca Met să aibă capacitatea de a aplica un milion de amenzi pe an pentru depășirea vitezei până la sfârșitul anului 2024/25.

Din aprilie anul trecut, în Londra au fost înregistrate 565.945 de infracțiuni legate de depășirea vitezei, din care aproximativ jumătate în zonele cu 20 mph. TfL estimează ca totalul pentru 2022/23 să atingă 650.000 de infracțiuni, deci o creștere de 30% față de anul precedent.

Pe lângă indicatoarele rutiere care indică zonele cu 20 mph, vor fi montate și bannere pentru a crește gradul de conștientizare a șoferilor cu privire la noua limită de viteză. TfL va monitoriza respectarea noii limite de viteză, pentru a evalua dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

Viteze mai mari vor fi permise în continuare pe „autostrăzile urbane”, cum ar fi A406 North Circular Road, deși pe secțiunea dintre A10 Great Cambridge Road și Hall Lane din Edmonton viteza va fi redusă de la 50 la 40 mph.

TfL a anunțat și că până în octombrie va fi limitată viteza la 20 mph și în unele zone din Greenwich, Kensington și Chelsea, Lewisham, Southwark, Wandsworth, Merton, Bromley și Lambeth. 

Constantin Bunea © 31.03.2023






Sursa: diasporaro.co.uk

Mai multe stiri

Ultimele Stiri