13.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Chirie la Londra – cele mai ieftine și cele mai scumpe zone la ora actuală

Publicat pe



Noile date oficiale publicate joi arată unde sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine chirii la Londra, pentru cei ce caută locuințe separate sau închiriate în comun.

Conform Oficiului Național pentru Statistică, opțiunea cea mai scumpă este Newham, în estul Londrei, unde costul mediu de închiriere pentru o cameră este 740 de lire pe lună, scrie Evening Standard.

Districtul are multe locuințe nou construite, în zone ca Stratford, Canning Town și Royal Docks, trei din cele mai mari zone de regenerare urbană din Londra, astfel încât costul chiriei aici poate fi mare, fie că e vorba de o casă ori de o cameră. O cameră într-o zonă centrală ca Westminster costă doar ceva mai puțin, în medie 737 de lire pe lună.

Prețuri mai bune se găsesc mult mai departe, în Bexley, unde o cameră costă 450 de lire pe lună. În cealaltă parte a Londrei, în Hillingdon, o cameră tipică se închiriază cu 492 de lire pe lună. Altă opțiune apropiată ca preț este Wandsworth, unde media este de 463 de lire pe lună, deși cineva care ar vrea o locuință aproape de Tamisa, în Putney sau Wandsworth Town, va plăti totuși mai mult decât dacă alege zone ca Earlsfield sau Southfields.

În Hackney, chiria tipică ajunge la 642 de lire, însă cei care se mută mai la nord, în Haringey, plătesc doar 574 de lire și economisesc astfel peste 800 de lire în cursul unui an. O mutare din Ealing (650 de lire pe lună) în Hounslow (550 de lire pe lună) ar economisi 1.200 de lire pe an, în timp ce mutarea din Southwark (681 lire pe lună) în districtul vecin Lewisham (621 lire pe lună) ar economisi peste 700 de lire.

Conform Spareroom.co.uk, platformă pentru cei care vor să caute alți chiriași cu care să locuiască în comun, numărul celor ce aleg să închirieze locuințe în comun a urcat cu 400% în ultimii zece ani, odată cu tendința de scumpire a chiriilor.

Locuințele la Londra au devenit greu accesibile ca preț, astfel încât poți să vezi aici oameni care închiriază în comun deși au împlinit 30, 40 sau 50 de ani. Sau poți să vezi oameni care au ieșit din relații pe termen lung și își iau din nou locuințe închiriate la comun, nu stau singuri, fiindcă nu-și permit”, a comentat Matt Hutchinson, purtător de cuvânt al Spareroom.

În primele faze ale pandemiei, chiriile au scăzut cu circa 8% la Londra, pe măsură ce chiriașii care înainte stăteau la comun s-au întors în orașele lor, unde și-au petrecut carantina. Hutchinson constată că tendința s-a inversat acum, iar cererea de camere în capitală depășește oferta. „Aceasta pune o presiune mare pe piață, iar chiriile cresc din nou”, spune el.

Sfatul lui pentru cei ce închiriază în comun din motive de buget este să se uite mai întâi la zonele de sud-est ale Londrei, unde chiriile sunt în mod tradițional relativ reduse, cum ar fi Lee, Hither Green, Eltham sau Lewisham. „Prețurile mai mici se explică prin faptul că acestea sunt zonele cele mai puțin deservite de rețeaua de metrou, iar aceasta contează când nu lucrezi de acasă”, explică Hutchinson.

Ioana Paraschiv © 01.04.2022






Sursa: diasporaro.co.uk

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri