11.8 C
București
duminică, 26 martie 2023

Cum afli ce sumă ai de plătit pentru „council tax” anul acesta

Publicat pe



Impozitul local în UK, „council tax”, va crește cu până la 5% începând din aprilie pentru majoritatea locuitorilor din Anglia, ceea ce va crea o nouă presiune asupra bugetului familiilor. 

O analiză efectuată de The Mirror la nivelul bugetelor primăriilor și consiliilor locale a arătat că trei sferturi dintre acestea (76%) intenționează să impună la 1 aprilie creșterea maximă permisă de lege a impozitului. Guvernul a permis autorităților locale, care se confruntă cu probleme financiare să majoreze impozitul local cu până la 5% începând din acest an, fără a mai fi nevoite să convoace referendumuri locale care să ceară aprobarea cetățenilor.

Liderii consiliilor au cerut guvernului să le aloce finanțări mai mari prin noul buget, pentru că se confruntă cu o inflație în creștere și cu o cerere tot mai mare de servicii de asistență socială. Până atunci însă, cea mai la îndemână metodă este majorarea „council tax”.

Din cele 151 de consilii locale care se ocupă și cu furnizarea de asistență socială, The Mirror a constatat că 115 intenționează să majoreze „council tax” cu 4,99%, maximul permis. În plus, trei consilii locale aflate în dificultate au primit permisiunea specială din partea guvernului de a impune creșteri mai mari de până la 10% pentru Thurrock și Slough și până la 15% pentru Croydon.

Facturile medii pentru „council tax” din clasa de impozitare D, cea mai răspândită în UK, au ajuns deja la £1.966, după ce s-au majorat cu peste £500 pe an din 2010. Noile majorări vor face ca facturile anuale să depășească £2.000 pentru multe gospodării.

Dacă vrei să afli cu cât va crește „council tax” pentru tine în acest an, introdu aici codul poștal al zonei unde stai (derulează în josul paginii până la formularul de calcul) și selectează clasa de impozitare, ca să vezi cu cât se va majora pentru tine „council tax” în noul an fiscal care începe la 1 aprilie 2023. Alte calculatoare găsești aici sau aici.

Locuințele sunt încadrate în mai multe clase de impozitare, de la A la H, în funcție de cât de valoroase sunt, iar apoi se aplică o formulă la rata clasei D ca să se determine suma de plată. Clasa D este menită să reprezinte locuința medie, deși în unele zone (de exemplu, în zonele mai sărace din nordul Angliei) majoritatea locuințelor sunt de fapt încadreate în clasa A.

Prin urmare, unele consilii contestă ideea că o locuință din clasa D este „medie”, fiindcă în realitate majoritatea oamenilor locuiesc în case aflate în cea mai ieftină categorie.

Poți afla aici care este clasa de impozitare locală în care este încadrată locuința ta și tot aici poți verifica factura „council tax” de anul trecut.

Nu uita că mai multe categorii de persoane au posibilitatea de a obține o reducere la „council tax” sau nu o plătesc deloc. Printre acestea se numără:

  • Studenții cu normă întreagă (100% reducere)
  • Militarii care stau în locuințe ale forțelor armate (100% reducere)
  • Persoanele care s-au mutat într-un azil sau spital (100% reducere)
  • Persoanele care locuiesc singure (25% reducere)
  • Ucenicii, cei care studiază ca să devină asistenți medicali, călugării și călugărițele, îngrijitorii unor persoane bolnave sau bătrâne (până la 50% reducere).

Dar dacă stai într-o gospodărie mixtă, adică unde nu stau și persoane scutite, este posibil să fie nevoie să plătești impozitul integral. Poți verifica dacă ești eligibil aici.

 Teofil Ștefănescu © 14.03.2023






Sursa: diasporaro.co.uk

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri