12.7 C
București
marți, 4 octombrie 2022

Cum suplimentează UK sprijinul civil și militar pentru Ucraina

Publicat pe



UK va crește „sprijinul letal și neletal” acordat Ucrainei în condițiile invaziei rusești, a afirmat marți ministrul apărării, Ben Wallace, care a promis că va oferi în curând mai multe detalii despre ceea ce ar putea face Londra și celelalte capitale europene.

Wallace a exclus în continuare ideea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, afirmând că „aceasta nu va opri artileria sau rachetele rusești”, dar a asigurat că vor continua livrările de echipamente militare pentru forțele angajate în luptă, ca și cele de ajutoare umanitare pentru cei afectați de invazie.

Întrebat de BBC dacă UK va susține Polonia în situația în care aceasta va furniza avioane de luptă Ucrainei, Wallace a spus că, deși UK nu poate livra avioane direct Ucrainei, va susține Polonia în orice fel de alegere ar face. Ulterior, Polonia a anunțat că este gata să pună la dispoziția SUA toate avioanele sale MIG-29, ca să ajungă în Ucraina prin baza militară de la Ramstein, Germania, și a invitat și celelalte state membre NATO să facă la fel, urmând astfel cererii Ucrainei de a primi acest tip de avioane.

În total, UK s-a angajat să ofere Ucrainei sprijin de circa 400 de milioane de lire, pe lângă echipamente militare defensive și impunerea de sancțiuni contra companiilor, a băncilor și a unor cetățeni din Rusia.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut marți un discurs transmis live în Camera Comunelor, în care a cerut UK mai mult ajutor pentru țara sa. El a cerut ca Rusia să fie calificată drept „stat terorist” și a solicitat încă o dată țărilor membre NATO să impună o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, măsură pe care acestea au refuzat-o însă de mai multe ori până acum, motivând că astfel conflictul din Ucraina se va transforma într-un război ce va cuprinde toată Europa.

Zelenski a reluat un discurs al lui Winston Churchill din 1940, spunând: „Nu ne vom preda, nu vom pierde, vom merge până la capăt. Ne vom lupta pe mare, ne vom lupta în aer, ne vom proteja țara.”

Comentând discursul lui Zelenski, premierul Boris Johnson a declarat că UK este ferm decisă să „meargă înainte” pentru a obține ca aliații să livreze Ucrainei armament, a impune sancțiuni și a presa Rusia să renunțe la război. „UK va folosi orice metodă posibilă până ce Putin va eșua în aventura sa și Ucraina va fi liberă din nou”, a spus prim-ministrul.

Premierul Johnson s-a întâlnit marți și cu liderii celor patru țări din Grupul de la Vișegrad – Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria – cărora le-a spus că pentru reconstrucția Ucrainei va trebui pregătit „un nou Plan Marshall”, similar celui pus la punct după al Doilea Război Mondial de SUA pentru reconstrucția Europei, relatează Reuters.

Discuțiile pe această temă sunt deocamdată în stadiu preliminar, astfel încât nu s-a stabilit încă nimic în privința fondurilor necesare, însă consilieri ai premierului au declarat anterior că o sursă posibilă de finanțare ar putea să fie reprezentată de confiscarea și vânzarea proprietăților din UK ale oligarhilor ruși aflați pe lista celor supuși sancțiunilor.

Matei Chivu © 09.03.2022






Sursa: diasporaro.co.uk

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri