25.9 C
București
miercuri, 10 august 2022

Ești șofer în UK? Află cum să eviți să plătești excesiv pentru asigurarea auto

Publicat pe



Șoferii care rămân la același asigurător auto și lasă asigurarea să se reînnoiască automat plătesc în medie cu 49 de lire mai mult decât cei care se mută la altă firmă, reiese dintr-un sondaj citat de site-ul Which? de protecție a consumatorilor.

Sondajul MoneySuperMarket a constatat că milioane de șoferi plătesc mai mult decât ar trebui pentru asigurări, tocmai într-o perioadă când acestea se scumpesc. Peste jumătate dintre șoferi (52%) lasă polița de asigurare să se reînnoiască automat, ceea ce face ca ei să plătească în medie mai mult cu 49 de lire, variațiile de la regiune la regiune fiind însă destul de mari – între 31 de lire în Țara Galilor și 79 de lire la Londra.

Financial Conduct Authority (FCA), agenția de reglementare a pieței financiare din UK, a interzis de la 1 ianuarie practica „penalizării de fidelitate” („loyalty penalty”, sau „price walking”), care însemna că tocmai clienții vechi, care își reînnoiesc automat asigurarea, ajungeau treptat să plătească mai mult decât clienții noi, care beneficiau mereu de oferte noi cu prețuri mai mici. 

După noile reguli, asigurătorii sunt obligați să le ofere clienților care își reînnoiesc la ei polițele un preț ce nu va depăși prețul cerut dacă ar fi clienți noi sosiți prin intermediul aceluiași canal de vânzare (site-ul asigurătorului, telefon, site de comparație a prețurilor sau broker de asigurări).

MoneySuperMarket a constatat că șoferii n-au devenit însă mai informați în privința prețurilor și a opțiunilor lor după schimbarea regulilor de către FCA. Deși firmele trebuie să le prezinte clienților și vechiul preț, și prețul la care li se reînnoiește polița, aproape jumătate dintre șoferii care au răspuns la sondaj (48%) spun că nu-și amintesc că firma lor de asigurări le-ar fi prezentat ambele prețuri.

Atunci când un client încheie un contract cu asigurătorul, polița se reînnoiește automat, în general după 12 luni. Cu circa o lună înainte de momentul reînnoirii, clientul trebuie să primească o scrisoare de la asigurător, prezentând noul preț al primei și data la care intră în vigoare. Dacă un client decide să se mute la alt asigurător, trebuie să-și sune actualul furnizor și să-i ceară să blocheze reînnoirea automată. FCA a anunțat și că intenționează să facă mai simplă anularea mecanismului de reînnoire automată a poliței, ceea ce îi va ajuta pe clienții care vor să-și schimbe asigurătorul.

Which? îi sfătuiește pe șoferi să prospecteze piața când au primit de la asigurătorul actual noul preț, ca să vadă dacă pot obține un preț mai bun din altă parte, precum și să plătească anual dacă au posibilitatea, întrucât plata lunară îi ajută să eșaloneze costul asigurării, dar în final îi va costa mai mult la sfârșitul anului, din cauza modului cum asigurătorii stabilesc dobânda. 

FCA a estimat că desființarea „penalizării de fidelitate” va permite consumatorilor să realizeze economii totale de 4,2 miliarde de lire în decurs de 10 ani. Până acum însă, efectul deciziei FCA a fost că asigurările s-au scumpit.

La începutul lunii martie, publicația Auto Express relata că prețurile asigurărilor auto au crescut în primele două săptămâni din februarie cu 76 de lire față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor de pe site-ul comparethemarket.com, care estima că șoferii ar putea economisi în medie 119 lire schimbând firma de asigurări. De la începutul anului, polița medie a crescut cu peste 12%, la 689 de lire, cea mai ieftină de pe piață fiind în creștere cu 51 de lire, la 570 de lire.

Eva Iorga © 25.03.2022






Sursa: diasporaro.co.uk

Mai multe stiri

Ultimele Stiri