5.6 C
București
marți, 6 decembrie 2022

Începând de când vor scădea contribuțiile la National Insurance și ce impact vor avea asupra ta

Publicat pe



Majorarea de 1,25% a contribuției la National Insurance, introdusă de fostul guvern, va fi anulată începând cu 6 noiembrie, iar cu aceeași ocazie se va renunța și la taxa suplimentară planificată pentru finanțarea asistenței medicale și sociale.

Majorarea contribuției a fost aprobată în aprilie de fostul ministru de finanțe Rishi Sunak, dar noul premier Liz Truss a promis că va revoca măsura, urmând ca finanțarea pentru sănătate și asistență socială să provină de acum numai din impozitarea generală.

Noul ministru de finanțe, Kwasi Kwarteng, a anunțat noile decizii în cadrul „mini-bugetului”, planul de buget lansat cu ocazia preluării mandatului de către guvernul Truss. Estimarea lui Kwarteng este că aproape 28 de milioane de persoane vor reuși astfel să economisească în medie 330 de lire pe an, informează BBC.

Cei mai mulți angajați vor primi reducerea taxei la salariul din noiembrie, iar unii în decembrie sau ianuarie, „în funcție de complexitatea programului de salarizare al angajatorului”, a precizat ministrul de finanțe. Aproximativ 920.000 de firme vor obține implicit o reducere fiscală de aproape 10.000 de lire, a adăugat acesta.

Pentru a crește standardele de viață pentru toți, reducerea impozitării este crucială. Indiferent dacă firmele reinvestesc banii economisiți astfel în echipamente noi de producție, în ieftinirea produselor sau în majorarea salariilor personalului, reducerea impozitării le va ajuta să-și crească afacerile și în același timp va permite populației să-și păstreze mai mult din veniturile pe care le câștigă”, a declarat Kwarteng.

National Insurance, asigurarea națională de sănătate și pensii, este o taxă plătită de angajați, angajatori și lucrătorii pe cont propriu. Majorarea contribuției fusese instituită pentru a ajuta NHS să se recupereze după pandemie, ca și taxa pentru asistență socială instituită tot atunci și care ar fi urmat să intre în vigoare din aprilie 2023. Fostul guvern estima că în acest fel se vor obține aproximativ 13 miliarde de lire pe an pentru a finanța asistența socială și pentru a ajuta NHS să recupereze întârzierile acumulate în tratarea pacienților.

Potrivit PA Media, contribuția la National Insurance revine astfel de la 13,25% la nivelul de 12%, stabilit în aprilie 2011 și rămas în vigoare până în aprilie 2022. De-a lungul ultimelor decenii, nivelul contribuției a variat foarte puțin – de la 10% a crescut în 1994 la 11% în 2003 și apoi la 12% în 2011. Pentru comparație, în 1978 contribuția era puțin peste 6%.

Există praguri de venit calculate săptămânal în funcție de care se plătește National Insurance. Nu se plătește nimic pentru primele 242 de lire câștigate pe săptămână, după care se plătește contribuție de 13,25% pentru veniturile cuprinse între 242,01 și 967 de lire și 3,25% pentru restul.

Aceasta înseamnă că, în general, cei care câștigă mai mult de 12.570 de lire pe an plătesc National Insurance și, cu cât câștigă mai mult, cu atât vor beneficia mai mult de reducerea fiscală anunțată de Kwasi Kwarteng. De exemplu, cineva care câștigă 20.000 de lire va economisi aproximativ 93 de lire pe an, iar cineva care câștigă 100.000 de lire va economisi 1.093 de lire, față de situația de acum.

Kitty Ussher, economist-șef la Institute of Directors, organizația profesională a directorilor de companii, a comentat că majorarea contribuției angajatorilor la National Insurance de către fostul guvern a fost o greșeală. „Mulți dintre membrii noștri ne-au spus că n-au avut altă opțiune decât să crească prețurile, ceea ce a agravat problema inflației. Alții au spus că, din moment ce cresc costurile de angajare a personalului, s-au gândit de două ori înainte de a angaja personal nou sau chiar au fost nevoiți să concedieze.”

Teofil Ștefănescu © 23.09.2022






Sursa: diasporaro.co.uk

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri