25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Intrarea în Austria în aprilie 2022, ce REGULI sunt în vigoare

Publicat pe


Intrarea în Austria în aprilie 2022: Multe țări europene cer ca cei care le trec frontiera să fie vaccinați împotriva Covid-19. Iată restricțiile de intrare actualizate despre care ar trebui să știi când vii în Austria.

Intrarea în Austria în aprilie 2022: regulă 3G

Pentru a intra în Austria, călătorii trebuie să prezinte dovada vaccinării sau dovada recuperării recente după o infecție cu Covid-19 sau un rezultat negativ al testului.

Acest lucru se aplică sosirilor din toate țările, persoanelor de toate naționalitățile și pentru toate motivele de călătorie. Persoanele care nu pot prezenta dovada 3G vor fi totuși permise în Austria, dar vor trebui să se înregistreze online și să intre în carantină.

Citiţi şi: Austria: Ai fost testat pozitiv cu Covid-19? Iată ce trebuie să faci

Dovada de vaccinare

Pentru vaccinările în două doze, dovada este valabilă timp de 270 de zile după a doua doză și trebuie să existe cel puțin 14 zile între prima și a doua doză de vaccin. Doza booster este valabilă timp de 270 de zile după ce a fost administrată și trebuie să fi fost făcută la cel puțin 90 de zile după a doua doză.

Dacă o persoană s-a vaccinat după ce s-a vindecat de Covid, dovada este valabilă pentru 270 de zile de la administrare.

Pentru intrare, Austria recunoaşte persoanele vaccinate cu vaccinul Johnson & Johnson de la 22 de zile de la prima doză și până 270 de zile.

BioNtech/Pfizer, AstraZeneca, Covishield, Covaxin, Covovax, Johnson & Johnson, Moderna, Nuvaxovid (Novavax), Sinovac și Sinopharm sunt toate valabile pentru intrarea în Austria. Vaccinările combinate sunt valabile, de asemenea, conform site-ului oficial de turism al țării.

Foarte important: Atât perioada de valabilitate, cât și doza unică de Johnson&Johnson amintită mai sus se aplică numai la intrarea în Austria. Odată ajuns în țară, în sensul regulilor 2G sau 3G, vaccinurile cu două doze sunt valabile doar 180 de zile după a doua doză.

Un vaccin Jannsen trebuie urmat de o a doua doză.

De asemenea, în țară sunt acceptate doar vaccinurile aprobate de EMA, așa că sunt acceptate BioNtech/Pfizer, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Moderna și Nuvaxovid (Novavax).

Austria și-a eliminat majoritatea restricțiilor pe plan intern. Cu toate acestea, capitala Viena mai cere ca oamenii să fie fie vaccinați, fie recuperați dacă doresc să intre în baruri și restaurante.

Citiţi şi: Austria, pașaportul verde este valabil pentru maximum 270 de zile, iată toate regulile după vaccinare sau trecere prin boală

Dovadă de recuperare sau de testare

Este necesar un certificat medical, inclusiv o dată de recuperare, pentru a dovedi că v-ați recuperat recent de o infecție cu Covid-19. Puteți descărca un formular în limba engleză de aici.

Dacă nu ai fost vaccinat și nici nu te-ai recuperat recent de Covid, poți intra în Austria cu un test Covid negativ.

Un test PCR este valabil timp de 72 de ore, iar un test de antigen timp de 24 de ore după ce testul a fost făcut. Certificatele trebuie eliberate de autoritățile medicale oficiale, iar autotestele nu sunt acceptate.

Citiţi şi: Sistemul de sănătate din Austria: cum poţi accesa asistenţă medicală ca străin

Cine este scutit de aceste reguli?

Există foarte puține excepții (mai multe detalii AICI) de la regulamentul de intrare, dar copiii sub 12 ani nu trebuie să prezinte dovada 3G la intrarea în țară. Cu toate acestea, la Viena, copiii trebuie să prezinte teste de intrare începând cu vârsta de șase ani.

Citiţi şi: Testarea Covid-19 în Austria, reguli noi din aprilie. Tot ce trebuie să ştii

Dacă doar tranzitez Austria?

Nu trebuie să prezinți dovada 3G sau să te înregistrezi online atunci când efectuezi o călătorie de tranzit fără oprire. Dacă conduci prin Austria, ai voie să faci opriri esențiale, cum ar fi pentru a alimenta, de exemplu.

Cu toate acestea, ţi se poate cere să prezinți dovada că te afli în tranzit sau că respecți reglementările destinației finale.

Sursa: Ministerul Afacerilor Sociale, ZiarulRomanesc.at



Sursa: ziarulromanesc.at

Mai multe stiri

Ultimele Stiri