2.7 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Ministerul de Justiție al României elaborează o lege ‘ anti – fugari ‘

Publicat pe



Ministerul român de Justiție a lansat o dezbatere publică legată de un proiect de lege care stipulează că sustragerea de la executarea unei sentințe finale de încarcerare să fie tratată ca o evadare, iar pedeapsa pentru acest delict fiind stabilită între șase luni și trei ani de închisoare.

‘Proiectul de lege propune un amendament la Legea 286/2009 din Codul Penal, conform căreia fapta unei persoane care a primit o sentință finală de executare a unei pedepse și nu se prezintă la stația de poliție în decurs de șapte zile  de la data deciziei finale va fi considerată p evadare și pedepsită ca atare ’, a spus ministrul Predoiu.

Ministrul motivează amendamentul propus printr-un număr crescător de condamnați care părăsesc țara înaintea executării sentințelor.

Fostul ministru al turismului Elena Udrea este în prezent în Bulgaria, unde judecătorii nu sunt siguri dacă în închisorile din România condițiile sunt destul de decente, iar fostul primar al Bucureștiului Sorin Oprescu caută azil politic în Grecia în timp ce judecătorii trebuie să decidă asupra unei cereri de extrădare a acestuia.

Amândoi au primit recent sentințe de închisoare și ambii au reușit să fugă din țară chiar înaintea prezentării deciziei curții.

În același timp, în ambele cazuri procesele au întârziat destul de mult să nu permită procurorilor să țină acuzații în custodia Poliției sau sub vreo formă de supraveghere.





Sursa: www.angliamea.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri