25.5 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Procesul obținerii creditului pentru cumpărarea unei case în UK s-a mai simplificat (un pic)

Publicat pe



Banca Angliei va elimina un obstacol important în calea celor care vor să-și cumpere o locuință pe credit, în încercarea de a crește accesul populației pe piața imobiliară.

Astfel, de la 1 august băncile vor trebui să renunțe la unul din testele de solvabilitate aplicate celor care vor să ia credite ipotecare, anume cel care era mai greu de trecut – „affordability test”, scrie This is Money.

Băncile aplică în prezent două teste celor care solicită credite pentru locuințe: primul („flow limit”) limitează sumele luate cu împrumut în funcție de nivelul veniturilor, iar al doilea („affordability test”) este o simulare care evaluează dacă ei își pot permite să achite creditul dacă rata dobânzii crește peste un anumit nivel.

În februarie, Banca Angliei a lansat o consultare publică pe tema ușurării accesului la creditele ipotecare, propunând ca băncile să renunțe la „affordability test”, după ce a constatat că dificultatea acestuia îi face pe circa 6% dintre solicitanții de credite – circa 30.000 pe an – să ia credite de valori mai mici decât dacă nu ar fi fost nevoiți să treacă prin acest test.

„Affordability test” face parte din măsurile introduse în 2014 ca urmare a crizei financiare, pentru ca băncile să se protejeze contra efectelor unei îndatorări prea mari a populației. Decizia de a elimina acest test este benefică pentru debitori, în special având în vedere creșterea dobânzilor la creditele ipotecare din ultimele luni. 

Eliminarea testului nu va însemna automat că băncile vor începe să dea credite în mod imprudent, ci va aduce mai multă deschidere pe o piață imobiliară unde mulți potențiali cumpărători nu au reușit să ia credite ipotecare pentru care ar fi plătit rate mai mici decât chiria lor, apreciază brokerii imobiliari.

Este posibil ca măsura să fie benefică pentru o serie de clienți care au venituri mici, dar au un istoric de credit perfect și ani de experiență în plata la timp a chiriei”, apreciază Chris Sykes, director în cadrul firmei de brokeraj imobiliar Private Finance.

Recent, tot pentru a stimula achiziția de locuințe, guvernul a promis și că va lucra cu băncile, astfel încât acestea să acorde credite pentru locuințe chiriașilor folosind drept criteriu istoricul lor de plată regulată a chiriilor. De asemenea, 2,5 milioane de chiriași ai asociațiilor pentru locuire („housing associations”) vor beneficia de programul Right to Buy, prin care vor avea dreptul să cumpere la un preț redus locuințele sociale închiriate de la asociațiile pentru locuire.

Va rămâne însă în vigoare și după 1 august testul „flow limit”, care limitează numărul de credite pe care fiecare bancă le poate oferi clienților care împrumută sume care depășesc de mai mult de 4,5 ori salariul lor.

Cele mai recente date privind piața rezidențială, conform statisticilor creditorului imobiliar Halifax, arată că prețurile locuințelor au crescut din nou în mai, prețul mediu atingând un nou record –289.099 de lire. În acelați timp, salariile ajustate la inflație au scăzut cu 2,2% din februarie până în aprilie, astfel încât prețul mediu al unei locuințe reprezintă acum aproape de nouă ori venitul mediu.

Matei Chivu © 22.06.2022






Sursa: diasporaro.co.uk

Mai multe stiri

Ultimele Stiri