13 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Taxa de timbru pentru cumpărarea de locuințe în UK va fi redusă din nou

Publicat pe



Reducerea taxei de timbru la cumpărarea de locuințe, care a funcționat în timpul pandemiei, urmează să intre din nou în vigoare, conform unui plan pe care guvernul urmează să-l anunțe în curând.

În cadrul sistemului actual nu se plătește nicio taxă de timbru pentru primele 125.000 de lire din prețul oricărei achiziții imobiliare. Între 125.001 și 250.000 de lire, taxa de timbru este de 2%, între 250.001 și 925.000 de lire este de 5%, între 925.001 și 1,5 milioane de lire este de 10%, iar peste 1,5 milioane de lire se percepe o taxă de 12%. Pentru cumpărătorii aflați la prima achiziție, pragul de la care se plătește taxa de timbru este de 300.000 de lire.

Gillian Keegan, secretar de stat în Foreign Office, afirmă că reducerea taxelor de timbru va stimula creșterea economică. „Am avut parte de șocuri economice incredibile pentru economia noastră, atât din cauza pandemiei, cât și din cauza războiului din Ucraina. Noul plan de buget se va concentra foarte mult pe creștere, va fi pro-business și va pune din nou în mișcare afacerile, inclusiv cele pe piața imobiliară”, a declarat Keegan pentru Times Radio.

În perioada pandemiei, pragul taxei de timbru a fost majorat temporar la 500.000 de lire, pentru a stimula piața imobiliară. Rezultatul scăderii taxei de timbru din iulie 2020 până în septembrie 2021 s-a văzut din plin într-o creștere a cumpărărilor de locuințe. Evening Standard nota că în iunie 2021 au fost cumpărate peste 35.000 de locuințe cu credit ipotecar pe cel puțin 35 de ani, de peste trei ori mai multe decât în iunie 2020.

Premierul Liz Truss a declarat anterior că reducerea taxei de timbru este „critică” pentru creșterea economică, apreciind că rata maximă a taxei de timbru, cea de 12%, introdusă de George Osborne în 2014, a blocat piața imobiliară și a dus la scăderea numărului de tranzacții. Deși mai multe guverne conservatoare la rând au redus taxele de timbru la niveluri mai mici, acestea reprezintă o sursă importantă de venit pentru guvern, adunând aproximativ 12 miliarde de lire pe an.

Două surse din guvern au declarat pentru The Times că reducerea taxei de timbru va fi surpriza cea mai mare din noul plan de buget pe care urmează să-l prezinte ministrul de finanțe Kwasi Kwarteng. Planul va include, așa cum se vehiculează deja de ceva vreme, renunțarea la majorarea contribuției la National Insurance și o înghețare a impozitului pe profit, două măsuri care vor costa împreună 30 de miliarde de lire pe an.

De asemenea, Truss are în vedere devansarea planurilor de reducere a impozitului pe venit cu 1 penny pe lira din 2024 până anul viitor, deși este probabil ca această măsură să fie rezervată pentru un plan de buget complet înainte de sfârșitul anului.

„Taxa de timbru este o taxă neavenită, care distorsionează. Nu sunt prea multe de spus în apărarea ei, în afară de faptul că aduce destul de multe venituri la buget. Reducerea ei ar putea fi o mișcare pozitivă, dar numai dacă ar fi începutul unei revizuiri mai ample a modului în care impozităm locuințele în UK. Taxa de timbru există încă din 1694, dar poate că a venit timpul să reformăm modul în care impozităm terenurile și proprietățile”, a comentat Ben Zaranko, economist la Institute for Fiscal Studies.

Constantin Bunea © 22.09.2022






Sursa: diasporaro.co.uk

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri