13 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Un sat din UK devine primul care rămâne fără apă complet

Publicat pe


Locuitorii dintr-un sat din Oxfordshire au fost forțați să se bazeze pe livrarea apei îmbuteliate si din cisterne – în timp ce jumătate din populația UK-ului s-ar putea confrunta cu interzicerea furtunurilor de grădină în câteva săptămâni.

Northend, de la granița cu Buckinghamshire, își ia apa în mod normal din Rezervorul Stokenchurch care acum a secat – fiind afectat de valul de caniculă – cu foarte puțină ploaie așteptată pentru a diminua amenințarea de secetă, care a adus interdicții în consumul apei și avertismente de incendii.

Thames Water a trebuit să trimită cisterne cu apă și sticle către locuitorii satului, chinuindu-se să facă față cererii crescute de resursă naturală în săptămânile recente fierbinți

Compania a anunțat recent și că va emite o interdicție pentru utilizarea furtunurilor de grădină pentru 15 milioane de clienți din Londra, Surrey și Gloucestershire în săptămânile ce urmează.

Marți seară, Andrew Sells, șeful Natural England între 2014 și 2018, a acuzat companiile de apă de vânzarea rezervoarelor care ar fi putut ajuta la ușurarea secetei către dezvoltatorii de case.

‘Mai multe dintre companiile noastre de apă au preferat să construiască case peste unele dintre rezervoarele lor și săptămâna trecută am aflat că împreună au construit exact zero rezervoare noi în ultimii 30 de ani ’, a scris acesta în Daily Telegraph.

‘Fără dubiu unele rezervoare au ajuns la capătul vieții lor funcționale, dar prin abandonarea acestei infrastructuri, fără a se crea înlocuitori, au pus din nou profitul pe termen scurt în fața rezervelor pe termen lung.’

Companiile care au vândut rezervoarele scoase din uz în anii recenți includ Thames Water, Severn Trent și Southern Water.

Toate acestea în timp ce milioane de britanici s-ar putea confrunta cu interzicerea furtunurilor de grădină după ce un document scăpat în spațiul public a dezvăluit că alte trei companii de apă plănuiesc să introducă restricții.

Marți, cea mai mare companie de apă din Marea Britanie, Thames Water, care alimentează aproape 15 milioane de persoane, a spus că va anunța o restricție în săptămânile ce urmează.

Restricții care afectează aproape trei milioane de persoane au fost deja anunțate de către Southern Water, South East Water și Welsh Water.





Sursa: www.angliamea.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri