13 C
București
luni, 3 octombrie 2022

95% dintre proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării cu finanțare din PNRR sunt eligibile

Publicat pe



|
0 views

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat că aproximativ 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri finalizate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt eligibile, iar în trei cazuri s-au făcut deja plăţi către autorităţile publice locale.

Cseke Attila: „Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR).

Am avut trei apeluri de proiecte: pe „valul renovării” în valoare de 2,8 miliarde de euro, pe fondul local, componenta 10 – 2,7 miliarde de euro şi pe componenta 15 din PNRR, legat de construcţia de creşe noi – încă 300 de milioane de euro, deci aproape 6 miliarde de euro, şi suntem în momentul în care putem să spunem că toate cele 5.677 de proiecte depuse de către potenţialii beneficiari au fost evaluate de către specialiştii din Ministerul Dezvoltării.

Aproape 95% din aceste proiecte sunt proiecte eligibile, unele dintre ele necesită clarificări care se vor face pe procedura legală în perioada imediat următoare. Am încheiat deja şi contracte de finanţare. Mai mult decât atât, avem trei obiective de investiţii la care am făcut şi plăţi efective, ceea ce înseamnă că banii din PNRR au ajuns în contul celor trei autorităţi locale”, conform Agerpres.

Referitor la Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, ministrul a precizat că sunt opt judeţe a căror listă cu obiectivele de investiţii nu a fost încă aprobată, printre care se numără şi judeţul Bistriţa-Năsăud, dar a dat asigurări că în maximum 10 zile vor fi semnate primele contracte de finanţare.



Sursa: www.forbes.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri