1.6 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Daea: Plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii. Nu vor urma scumpiri

Publicat pe



„Trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul unei plafonări a unor preţuri, cei care vor suferi în primul rând vor fi producătorii agricoli. Din perspectiva aceasta eu gândesc că trebuie să facem tot ce este necesar să ajutăm fermierii să întoarcă brazda ţării, pentru că din rodul pământului trebuie să ne hrănim toţi. (…) Nu văd scumpiri la această dată pentru că preţul s-a liniştit la produsele care se procesează, nu văd scumpiri în condiţiile în care s-au plafonat şi s-au stabilit nivelele acestea de cost la energie. Iată că nu sunt elemente care să ne determine să previzionăm scumpiri ale produselor agroalimentare în acest moment”, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, în timpul unei vizite în Arad.

În 20 mai, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara, la Brăila, că eventuala reducere a TVA la unele produse pe fondul scumpirilor ar putea să nu aibă efect, din punctul său de vedere fiind de preferat ca Guvernul să definească produsele strategice la care preţurile să fie plafonate.

„Nu ştiu cât efect ar avea reducerea TVA, nu sunt un mare fan. Să reduci de la 5% şi mai mult… Cred că ar trebui să intrăm într-o zonă mai curajoasă şi să definim nişte produse strategice şi, ţinând cont că şi statul face un efort cu subvenţiile în agricultură, să mergem pe anumite produse cu o anumită plafonare. Dar nu trebuie creat un dezechilibru economic”, afirmase Ciolacu, care adăugase că „România e asigurată alimentar în acest moment”.



Sursa: www.economica.net

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri