8.9 C
București
duminică, 27 noiembrie 2022

Electrolux și-a anunțat ieșirea de pe piața din Rusia

Publicat pe


Compania Electrolux își întrerupsese operațiunile din Rusia încă de atunci când a început războiul din Ucraina. Acum însă, compania a decis să iasă din Rusia și să cedeze afacerea către managementul local prin vânzarea filialei sale rusești.

Retragerea va aduce o pierdere de capital de aproape 326 de milioane de euro

Această mutare reprezintă o pierdere de capital de aproximativ 350 de milioane de coroane suedeze (aproape 326 de milioane de euro) și va fi înregistrată ca element nerecurent care va afecta venitul operațional pentru domeniul de activitate Europa în trimestrul al treilea din 2022, precizează reprezentanții companiei într-un comunicat.

De asemenea, se mai precizează că invazia Rusiei în Ucraina și sancțiunile care au urmat au făcut imposibilă continuarea activității Electrolux în această țară.

„Decizia de a ceda afacerea din Rusia către managementul local are scopul de a permite o ieșire responsabilă și controlată. Compania cesionată va continua să întrețină aparatele vândute anterior de Electrolux în Rusia. Electrolux nu are producție în Rusia și nu va furniza niciun aparat electrocasnic către compania cesionată”, se mai arată în documentul citat.

Vânzările companiei în Rusia reprezintă doar 1,6%

Efectele finale ale venitului operațional și ale fluxului de numerar vor fi determinate de bilanț și de cursul de schimb din ziua tranzacției.

În 2021, vânzările Electrolux în Rusia au reprezentat 4% din vânzările Business Area Europe și 1,6% din vânzările Grupului.

Informațiile legate de plecare companiei Electrolux din Rusia au apărut încă de la începutul lunii iulie. Atunci, producătorul a explicat că ostilitățile în curs de desfășurare din Ucraina și sancțiunile occidentale aferente fac imposibilă vânzarea și întreținerea echipamentelor pe termen mediu și lung.

Compania produce echipamente profesionale pentru hoteluri, restaurante, cafenele, baruri, spălătorii și deține mai multe branduri pe piață.

Mai multe companii de tehnologie și-u anunțat retragerea din Rusia

De asemenea, mai multe companii occidentale de tehnologie, printre care Ericsson și Nokia, au anunțat în această săptămână că intenționează să se retragă din Rusia, după anunțul făcut săptămâna trecută de Dell.

Nokia a declarat că intenționează să iasă din afacerile sale din Rusia până la sfârșitul anului, în timp ce rivalul Ericsson a declarat că se va retrage treptat din Rusia în următoarele luni.

După ce inițial și-au oprit operațiunile în urma atacului Rusiei în Ucraina la 24 februarie, tot mai multe companii occidentale își vând sau se retrag acum în totalitate din această țară.



Sursa: www.capital.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri