13 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Şeful unei companii aeriene de tip low-cost despre „epoca zborurilor de 10 euro ”. La ce să ne aşteptăm

Publicat pe



Şeful unei companii aeriene de tip low-cost susţine că epoca zborurilor de 10 euro a luat sfârşit din cauza scumpirii combustibilului, potrivit BBC.

Directorul executiv al companiei Ryanair, Michael O’Leary, a spus că epoca biletelor de 10 euro s-a încheiat. Ryanair nu va mai oferi zboruri la preţuri foarte mici din cauza scumpirii combustibilului, a recunoscut şeful companiei aeriene de tip low-cost.

Tariful mediu al companiei aeriene va creşte de la aproximativ 40 de euro anul trecut la aproximativ 50 de euro în următorii cinci ani, a declarat el pentru BBC.

Tot O’Leary a spus că este convins că oamenii vor continua să zboare frecvent, în ciuda creşterii preţului.

„Nu există nicio îndoială că, la capătul inferior al pieţei, tarifele noastre promoţionale cu adevărat ieftine – tarifele de un euro, tarifele de 0,99 euro, chiar şi cele de 9,99 euro – cred că nu veţi mai vedea aceste tarife în următorii ani”, a declarat O’Leary la BBC.

Creşterea costurilor cu combustibilul, care determină creşterea tarifelor aeriene, provoacă şi majorarea facturilor la energie pentru gospodării, afectând veniturile oamenilor. În ciuda acestui fapt, clienţii vor căuta opţiuni mai puţin costisitoare şi nu vor reduce numărul de zboruri, a estimat şeful Ryanair.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro





Sursa: www.zf.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri