4.4 C
București
sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Un mister de 180.000 euro. Fostul ministru tehnocrat al Energiei condamnat la amendă penală pentru fals le-a spus procurorilor că un turc i-ar fi donat titluri de stat grecești

Publicat pe


Victor Vlad Grigorescu, fostul ministru al Energiei din Guvernul tehnocrat Cioloș, condamnat în februarie anul acesta, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției, la plata unei amenzi penale de 48.000 lei pentru fals în declarațiile de avere depuse ca ministru, în care a pretins că a încasat în total 180.000 euro în anii 2014 și 2015 din cedarea folosinței unui bun (dezvăluit ulterior ca fiind un site web) către o firmă offshore, le-a spus procurorilor cu ani înainte de semnarea acordului de recunoaștere că suma respectivă ar fi reprezentat de fapt câștiguri din tranzacționarea unor titluri de stat emise de Grecia care i-ar fi fost donate în 2011 de către un cetățean turc.

Detaliul apare în motivarea hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) din 2 februarie 2022 prin care instanța supremă a admis acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Grigorescu și i-a stabilit pedeapsa.

CITEȘTE ȘI VIDEO Un mare șahist maghiar, „comoară a Ungariei”, va reprezenta România în competițiile internaționale

În 2016, presa a scris pe larg despre o serie de discrepanțe din declarațiile de avere depuse ca ministru al Energiei de către Victor Vlad Grigorescu, iar Agenția Națională pentru Integritate (ANI) a anunțat că efectuează verificări în această speță. După insistențe ale mass media, ministrul a afirmat că banii, în sumă totală de aproape 792.000 lei (180.000 euro), au provenit din închirierea site-ului www.monitoreu.com către societatea Impact Sales Co, înregistrată în jurisdicția offshore Turks&Caicos și reprezentată de un cetățean din Azerbaijan.

În motivarea hotărârii ICCJ de condamnare, precum și într-un comunicat emis de Parchetul General, se arată că a existat într-adevăr un contract de închiriere a respectivului site, însă acesta a fost semnat în fals.

Magistrala de metrou M4 Gara de Nord-Filaret va pierde finanțarea din PNRR CITEȘTE ȘI Magistrala de metrou M4 Gara de Nord-Filaret va pierde finanțarea din PNRR

″Inculpatul a întocmit în fals un contract de închiriere, pretins încheiat cu Impact Sales Co la data de 15.05.2014, contract înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 1 la data de 04.06.2014. Totodată inculpatul a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la sursa veniturilor menționate, în  3 declarații de avere depuse la începutul și pe parcursul exercitării mandatului de ministru al Energiei. În concret, prin declarațiile de avere nr. 2087/17.12.2015, nr. 2140/26.01.2016 și nr. 2381/15.06.2016, inculpatul a declarat venituri în valoare totală de 792 000 lei (554500 și, respectiv, 237500 lei), provenite din cedarea folosinței unui bun mobil către societatea off-shore Impact Sales Co, cu sediul în British Overseas Territories UK. Obiectul generator de venituri a fost reprezentat de o platformă online, respectiv site-ul www.monitoruleu.com (devenit între timp nefuncțional) a cărui folosință a fost cedată către compania off-shore mai sus menționată″, se spune în comunicatul Parchetului.

În motivarea ÎCCJ se mai menționează că, cu ocazia audierilor din datele de 15.05.2017 și 05.02.2018, Victor Vlad Grigorescu a confirmat existența contractului, despre care a arătat că s-ar fi încheiat la distanță, fără însă a putea preciza detalii concrete legate de încheierea acestuia (cum și de cine a fost contactat, adresa sau țara unde a trimis draftul contractului etc), el susținând totodată că suma reprezentând prețul (180.000 euro) i s-ar fi virat integral, după încheierea perioadei contractuale, într-o singură tranșă, într-un cont bancar deținut în Belgia.

GRAFIC Locuințele devin tot mai greu accesibile românilor. O parte din cerere a devenit nebancabilă. În schimb, casele de lux sunt vândute cu banii jos CITEȘTE ȘI GRAFIC Locuințele devin tot mai greu accesibile românilor. O parte din cerere a devenit nebancabilă. În schimb, casele de lux sunt vândute cu banii jos

″Prin intermediul unei cereri de asistență judiciară internațională au fost solicitate și obținute extrasele conturilor deținute de inculpatul A. în Belgia, iar analiza acestora reliefează că nicio plată nu a fost efectuată de partenerul contractual. Același aspect a fost constatat și în ceea ce privește conturile deținute pe teritoriul României″, se arată în motivare.

Ulterior, a fost audiat reprezentantul azer al offshore-ului care ar fi închirat site-ul www.monitoruleu.com.

SONDAJ: Doi din trei profesori afirmă că școlile au nevoie de investiții în laboratoarele de informatică, 34% vor mai mulți bani pentru grupurile sanitare CITEȘTE ȘI SONDAJ: Doi din trei profesori afirmă că școlile au nevoie de investiții în laboratoarele de informatică, 34% vor mai mulți bani pentru grupurile sanitare

Pe calea unei comisii rogatorii internaționale, a fost audiat, în Azerbaidjan, numitul F., reprezentantul B. care a negat încheierea contractului de închiriere, arătând că nu îl cunoaște pe inculpatul A. și nu a auzit de site-ul wwvv.x.com″, relevă sursa citată.

La acel moment, fostul ministru Grigorescu și-a schimbat susținerile.

ULTIMA ORĂ ANAF cere falimentul Romcab, la un moment dat principal furnizor de conductori și cablaje pentru industria românească și important exportator pentru Europa, astăzi cu afaceri de aproape 2 miliarde lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANAF cere falimentul Romcab, la un moment dat principal furnizor de conductori și cablaje pentru industria românească și important exportator pentru Europa, astăzi cu afaceri de aproape 2 miliarde lei

Prin declarația ulterioară acestui moment, din 02.03.2018, A. a prezentat o nouă versiune cu privire la sursa sumelor menționate în declarațiile de avere, susținând că acestea provin din tranzacționarea unor titluri de stat grecești donate, în cursul anului 2011, de cetățeanul turc G. căruia, în contrapartidă pentru ajutorul oferit, i-a cedat folosința pe un an a site-ului web, acesta dorind însă să menționeze la rubrica utilizator a contractului denumirea societății B. și nu numele său. Referitor la suma menționată în contract, inculpatul A. a susținut că reprezintă echivalentul câștigurilor obținute din tranzacționarea titlurilor, arătând că, după lichidarea acestora, a direcționat banii într-un cont personal din Belgia, pe care ulterior l-a închis″, mai scriu judecătorii de la ÎCCJ.

Cetățeanul turc a fost audiat la rândul său și a infirmat cele spuse de fostul ministru al Energiei.

VIDEO Cehia - Zeci de mii de manifestanți la un protest al forțelor radicale împotriva guvernului, a UE și a NATO CITEȘTE ȘI VIDEO Cehia – Zeci de mii de manifestanți la un protest al forțelor radicale împotriva guvernului, a UE și a NATO

Din declarația numitului G., nominalizat de inculpatul A. ca fiind G., rezultă că nu a încheiat cu fostul ministru niciun contract de acest tip, acesta negând remiterea către inculpat a unor titluri de stat și învederând că nu cunoaște nimic despre aspectul respectiv″, se precizează în motivarea hotărârii ÎCCJ.

Doar după luni bune de la declarația din martie 2018 a lui Grigorescu cu privire la presupusele câștiguri din tranzacționarea unor titluri de stat grecești care i-ar fi fost donate, respectiv în ianuarie 2019, procurorii ÎCCJ au început urmărirea penală in rem în această speță. După peste 2 ani, în iunie 2021, Parchetul a solicitat președintelui Iohannis să aprobe urmărirea penală a fostului ministru, președintele dând curs cererii în aceeași lună.

Lukoil încearcă să obțină autorizațiile pentru achiziția subsidiarei ruse a Enel CITEȘTE ȘI Lukoil încearcă să obțină autorizațiile pentru achiziția subsidiarei ruse a Enel

Pe 17 august 2021 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Victor Grigorescu. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în formă continuată. La nici o lună după, Grigorescu și-a manifestat intenția de a încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, parafat în octombrie 2021.

Conform acordului de recunoaștere a vinovăției admis de instanța supremă, Grigorescu a fost condamnat în februarie anul acesta la plata unei amenzi penale de 48.000 lei. La stabilirea pedepsei, ÎCCJ a ținut cont de ″împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată, conduita anterioară și pe parcursul procesului, gradul de pericol social al faptelor comise dedus din circumstanțele cauzei, consecința faptelor, nivelul de educație al inculpatului, calitatea deținută de acesta la momentul săvârșirii faptelor, cât și datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, studii superioare, integrat social)″, se spune în motivarea sentinței.



Sursa: www.profit.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri