5.7 C
București
duminică, 27 noiembrie 2022

Bette Midler a rămas o extravagantă și la 76 de ani. Actrița a uimit cu tonusul de invidiat și ținuta aleasă pe covorul roșu al premierei „Hocus Pocus 2”

Publicat pe





Articol publicat 29 septembrie 2022

Bette Midler, Sarah Jessica Parker și Kathy Najimy și-au unit din nou forțele, la aproape 30 de ani de la primul film „Hocus Pocus”, iar zilele acestea au pășit pe covorul roșu de la premiera mondială a celei de-a doua părți. Zâmbitoare, cu cei dragi alături, cele trei au pozat în fața fotoreporterilor strânși la eveniment.

Bette Midler, veterana de vârstă a trioului, a ieșit în evidență datorită tonusului afișat și a ținutei alese: o rochie lungă și asimetrică, în dungi, cu mâneci colorate. Actrița de 76 de ani a accesorizat cu un turban roz aprins și cu un zâmbet larg, iar alături l-a avut pe soțul ei, Martin von Haselberg, și el îmbrăcat foarte colorat, cu care este căsătorită din 1984.

Citește și: Fiul lui Nicolas Cage, apariție rară pe străzile din Los Angeles. Tânărul de 31 de ani, care are părul lung și umblă machiat, a fost fotografiat cu o femeie misterioasă

Bette Midler, la premiera „Hocus Pocus 2” / Foto: Profimedia

Primul film „Hocus Pocus” a apărut acum aproape 30 de ani, în 1993, și urmărea aventurile unor vrăjitoare diabolice, întruchipate de Bette Midler, Sarah Jessica Parker și Kathy Najimy. La premiera celui de-al doilea film, Midler a recunoscut că i se pare de-a dreptul incredibil că a avut din nou oportunitatea de a interpreta rolul vrăjitoarei Winifred Sanderson.

Citește și: Sarah Jessica Parker, mai zâmbitoare ca oricând alături de fiicele ei, la premiera „Hocus Pocus 2”. Cât de mult au crescut Marion și Tabitha

Kathy Najimy, Bette Midler și Sarah Jessica Parker
Kathy Najimy, Bette Midler și Sarah Jessica Parker, la premiera „Hocus Pocus 2” / Foto: Getty Images

„Este un vis devenit realitate. După ce am realizat că ‘Hocus Pocus’ devenise un fenomen, am început să-mi întreb agentul și alți oameni: ‘Nu crezi că ar fi interesați de o continuare?’ Asta s-a întâmplat acum mult timp, poate acum 15 ani”, a declarat Bette Midler.

Foto: Profimedia, Getty Images



Sursa: www.filmnow.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri