Terapia PRP platelet-rich plasma sau “Vampir” disponibila in Hyperclinica MedLife Iasi

PRP (platelet-rich plasma) este plasma concentrata obtinuta prin centrifugarea sangelui venos si are un continut foarte bogat in trombocite si factori de crestere.

Acestia promoveaza regenerarea pielii, parului, osului sau cartilajului, fiind folosit in mai multe domenii medicale: dermato-estetica, ortopedie, stomatologie.
Aceasta tehnica este cunoscuta si sub numele de “terapia Vampir”, deoarece foloseste sangele propriului pacient, recoltat printr-o simpla punctie venoasa la nivelul antebratului.

Astfel pacientul beneficiaza de un produs 100% propriu, fiind ideal pentru cei care nu doresc utilizarea de substante de natura exogena. Prin acest tratament stimulam propriul organism sa revina la functiile normale: regenerarea celulara, producerea de colagen, oxigenarea tisulara.

Terapia PRP este o procedura minim invaziva constand in administrarea de microinjectii, dupa aplicarea in prealabil a unei creme anestezice.Reactiile adverse locale ca eritemul si edemul dispar in cateva ore.Uneori pot aparea mici echimoze (vanatai) care se absorb in cateva zile. Se poate utiliza si in combinatie cu alte tehnici: microneedling (dermapen), laser, etc.

Are numeroase indicatii in dermato-estetica:
• reducerea ridurilor fine, inclusiv a celor din jurul ochilor sau gurii
• imbunatatirea texturii pielii, efect anti-aging global la nivelul fetei, decolteului sau dosului mainii
• diminuarea porilor si a seboreei faciale
• reducerea cicatricilor (post-acnee, traumatice sau post-chirurgicale), a vergeturilor, regenerarea parului.

Se recomanda 2-4 sedinte, la interval de o luna, putandu-se opta apoi pentru un tratament de intretinere la 6-12 luni, in functie de indicatie.