2.3 C
București
duminică, 29 ianuarie 2023

5 lucruri pe care să le pregătești pentru prima săptămână cu bebe acasă

Publicat pe


Prima săptămână acasă cu bebe este un test de adaptabilitate pentru întreaga familie. Iată 5 lucruri care îți vor face viața mai ușoară!

Venirea pe lume a celui mic este un eveniment plin de emoție, dar extrem de solicitant pentru mamă. În acest articol poți citi despre lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere pentru prima săptămână petrecută cu bebe acasă, pentru liniștea întregii familii.

  1. Fii blândă cu tine

Fie că ai născut prin cezariana sau vaginal, aducerea pe lume a unui pui de om este un proces extrem de solicitant, care se prelungește, într-un fel, în lăuzie. Hormonii tăi sunt dați peste cap – mai intens decât când ai rămas însărcinată, experiența nașterii este una dificilă, oricât de pregătită ai fi fost pentru ea, alăptarea consumă resurse și presupune un efort de adaptare – prin urmare e firesc să fii obosită, emotivă, nervoasă sau poate puțin tristă, nostalgică după zilele în care tu și bebe erați, practic, aceeași ființă.



Acordă-ți timp și roagă-i și pe cei apropiați să înțeleagă. Nu uita că, în mod tradițional, lăuzele nu aveau voie să gătească în primele 40 zile după naștere, tocmai pentru ca ajutorul primit din partea comunității să le ușureze adaptarea la noul statut.

  1. Pune mâncare la congelator

Este greu să îți imaginezi, încă din timpul sarcinii, ce înseamnă solicitările unui nou-născut în condițiile în care abia te recuperezi după naștere, dar ar fi de ajutor să crezi relatările mamelor cu ceva mai multă experiență: nu vei avea niciun chef să gătești.

Așadar, o soluție pe care multe femei o adoptă este să pună la congelator, din timp, porții de mâncare gătită care să poată fi apoi încălzite și consumate cu minimum de efort. E o variantă inspirată, mai ales dacă vrei ca aceste zile de început să fie petrecute doar cu familia restrânsă și dacă nu ești neapărat o foarte bună prietenă a mâncării comandate din oraș.

  1. Folosește tampoane pentru sâni

În primele săptămâni, procesul alăptării nu este încă foarte bine reglat, așadar, te poți trezi cu o mulțime de surprize. De pildă, să te gândești la bebe sau să îl auzi plângând, iar din sânii tăi să izvorască o veritabilă cascadă de lapte, care să îți păteze în mod vizibil hainele.

Presupunând că vei avea musafiri care vor dori să îl cunoască pe bebe sau să te felicite, astfel de momente delicate pot fi evitate cu ajutorul unor tampoane pentru sân, pe care să le introduci discret în sutien sau în bustieră. Nu le purta întreaga zi, însă: pielea trebuie să respire și să se mențină cât mai uscată, ca să eviți ragadele.

  1. Ia-ți un sutien pentru alăptare

În perioada post partum, sânii sunt foarte sensibili: grei, plini cu lapte, în plină furie a laptelui poate. Cu un bebe mic, somnoros și nu foarte puternic, care nu prea reușește să îi golească așa cum ar trebui, ci abia să îi detensioneze, sânii au nevoie de o susținere adecvată.

Unele mămici se înțeleg foarte bine cu bustiere; altele nu suportă nimic pe piele atât de aproape după naștere, dar sutienul pentru alăptare este o invenție considerată foarte utilă și comodă. Moale, el sustine într-o manieră confortabilă, permite alăptarea discretă și ajută la minimizarea modificărilor de aspect (lăsarea sânilor) după înțărcare.

  1. Apelează la o rețea de susținere adecvată

Fiecare mămică gestionează în propriul mod perioada de după naștere: unele preferă să se izoleze acasă pentru o adaptare lentă și liniștită, în timp ce altele abia așteaptă să se revadă cu prietenii sau să primească în vizită rudele apropiate. Indiferent din care categorie faci parte, o rețea de susținere poate fi de ajutor întregii familii. Cineva care să aducă o porție de mâncare gătită, care să facă mici comisioane pentru voi, care să urmărească nou-născutul cât să poți face un duș în liniște sau să te ajute să te relaxezi și să ieși din starea de baby blues e mereu binevenit. Vezi, din timp, cine sunt persoanele dispuse să facă asta și discută cu ele în ce măsură se pot implica.

Nu uita că primele câteva săptămâni petrecute cu bebelușul acasă trebuie să vă ajute să vă adaptați unui nou ritm de viață. Profită de orice mână de ajutor și organizează-te cât mai bine, din timp.

Sursa foto: Shutterstock






Sursa: www.kudika.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri