9.3 C
București
luni, 27 martie 2023

Acces Direct. Cu ajutorul echipei Acces Direct, Mona și-a găsit fiica pe care nu a mai văzut-o de 30 de ani: „Cuvintele acum mă ocolesc…” / VIDEO

Publicat pe



  • Cu ajutorul echipei Acces Direct, Mona și-a găsit fiica pe care nu a mai văzut-o de 30 de ani
  • Ce și-au spus cele două

Cu ajutorul echipei Acces Direct, Mona și-a găsit fiica pe care nu a mai văzut-o de 30 de ani

Loredana, fiica Monei, a intrat în direct prin telefon și a declarat că este bulversată în aceste momente, deoarece ea a încercat să o caute pe mama ei biologică, însă a fost în zadar. Ea a mărturisit că echipa Acces Direct a căutat-o de dimineață și de atunci și-a dat seama că și-a găsit mama biologică.

„Sinceră să fiu, sunt chiar bulversată. Am știut de existența dânsei cred că de 20 de ani, am avut o tentativă să o caut la un moment dat, dar încercările mele au fost în van, deoarece eu nu știam absolut nimic despre dânsa. M-am lăsat păgubașă, iar astăzi de dimineață am fost asaltată de mesaje din partea echipei, din partea prietenilor și a foștilor vecini”, a spus tânăra.

Mai mult decât atât, Loredana a mai precizat că a aflat de mama ei doar după moartea mamei sale adoptive, iar cel care i-a spus de existența acesteia a fost chiar tatăl său. În prezent, tânăra vrea să-și cunoască adevărata familie.

„Eu am aflat de existența ei, după moartea mamei. Mi-a spus tatăl meu, dar el a avut altă poveste. Adevărul e undeva la mijloc, eu nu vreau să condamn pe nimeni. Pentru mine părinții mei sunt părinții mei și vor rămâne acolo sus pe un piedestal, pentru tot ce mi-au oferit și m-au învățat în viață. Îmi pare rău pentru situația în care a fost pusă mama mea biologică. Eu nu am ce să iert, în fața mea nu a greșit cu absolut nimic. Singurul care îi poate oferi iertare este Dumnezeu. Recunosc, nu am dus lipsă de nimic și am avut niște părinți cum multora le-aș dori. Părinții mei nu au denigrat-o absolut niciodată. Aș minți să spun că nu sunt curioasă să-mi cunosc adevărata familie, ar însemna să fiu ipocrită și nu sunt. Și eu sunt mamă a trei băieți”, a mai adăugat ea.

Ce i-a spus Loredana mamei sale biologice

Întrebată ce ar vrea să-i spună mamei sale biologice, Loredana a rămas fără cuvinte și a precizat că nu știe exact ce să spună în aceste momente, deoarece și ea este emoționată.

„Nu știu, sunt multe întrebări, sunt multe lucruri pe care aș vrea să i le spun, dar cuvintele acum parcă mă ocolesc”, a mărturisit tânăra.

Mai mult decât atât, Loredana a mai spus că tatăl ei i-a povestit altceva despre această poveste. Tatăl ei adoptiv i-a spus că mama ei nu putea face copii, motiv pentru care el a mers la altă femeie și așa a apărut ea.

Fiica Monei a spus că ea este pregătită să se întâlnească cu familia ei biologică, însă există problema că ea nu este în România, ci locuiește în Anglia cu familia ei.

Citește și: Acces Direct. Copii bătuți, loviți și mușcați la o școală din Dolj. Mama unui băiat face acuzații grave: „Se bat și se omoară…” / VIDEO





Sursa: spynews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri