In articol:
Adelina Pestrițu este foarte activă pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde păstrează frecvent legătura cu fanii ei, povestindu-le urmăritorilor aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa și împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că, în prag de sărbători, bruneta le-a dat o veste bună internauților, mai precis că familia ei s-a mai mărit cu un membru. Ei bine, dacă mulți dintre fani s-au gândit că ar fi vorba despre un nou moștenitor, Adelina Pestrițu i-a lămurit apoi pe urmăritorii ei prin intermediul unui videoclip, unde le-a făcut cunoștință, de fapt, cu noul animal de companie, un cățeluș, pe care l-a numit Sugar.
„Moș Crăciun a trecut mai repede pe la noi si l-a lasat sub brad pe Sugar, noul membru al familiei noastre.”, a scris Adelina Pestrițu, în dreptul unei filmări cu noul animal de companie.
Citeste si: Florin Salam și fiica sa, amenințați cu moartea! Cei doi au mers de urgență la Poliție- kfetele.ro
Adelina Pestrițu, despre munca pe care o depune în mediul online
Adelina Pestrițu a vorbit, în urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu, despre munca pe care o depune periodic în mediul online, explicând că activitatea pe care o desfășoară pe rețelele de socializare, aceea de influencer, este un job cu normă întreagă, deși multe alte persoane sunt de altă părere.
”Succesul nu vine fără dezavantaje la pachet. Indiferent despre ce domeniu discutăm. Trage după sine o serie de aspecte care mai de care mai controversate. Atunci când vrei să le faci bine pe toate, riști să devii frustrat, pentru că nimeni nu a reușit până acum să fie perfect pe toate planurile. Evident că am avut și eu căderile mele, momentele în care m-am închis în cameră și m-am descărcat plângând sau gândindu-mă unde greșesc de nu reușesc să le fac ca la carte, fără să lipsească anxietăți, dezamăgiri, chiar și neajunsuri, și aici nu mă refer la cele materiale. Să fii influnecer nu este un job cu implicare part-time sau just for fun. Dacă vrei să ai realizări, trebuie să muncești. Mult. Non-stop! Și nu glumesc. Când pun capul pe pernă sau când o adorm pe cea mică, mă gândesc la ce mai am de făcut. Cumva simt că „fur din timpul prețios pe care nimeni nu mi-l va da înapoi niciodată, cel pe care ar trebui să-l petrec exclusiv lângă ai mei. Nu e un moft, ci o necesitate, o dorință, o nevoie, o literă de lege pentru sănătatea inimii mele”, a spus Adelina Pestrițu, notează Viva.
Adelina Pestrițu
[Sursa foto: Instagram]