2.4 C
București
joi, 2 februarie 2023

Alexandra Ungureanu lansează Din Dor, o piesă remake, cu versuri sensibile despre cea mai apăsătoare emoție

Publicat pe


Din Dor este noua piesă semnată Alexandra Ungureanu, ale căror versuri sensibile vor ajunge la inima îndrăgostiților.

Noiembrie vine cu un cadou muzical plin de emoție din partea Alexandrei Ungureanu. „Din Dor” este numele single-ului pe care artista l-a pregătit pentru fani, o piesă aparte, atât prin muzică cât și prin versuri. „Din Dor”, un remake al hitului „Dragostea mea”, vine cu un sound fresh și beat-uri dance, iar versurile pline de emoție scrise de către EMAA, completează mood-ul single-ului pe deplin.

„Am avut o chimie instantă cu EMAA, a fost invitată la emisiunea mea și la scurt timp ne-am revăzut la studio. Mi-am dorit ca această piesă să fie despre o anumită poveste și ea a pus-o în versuri și în linie melodică, lucru care s-a completat minunat cu o bucată din piesa «Dragostea mea», lansată de Holograf alături de mine în 2003. Cumva inspirația a mers în paralel, am folosit un pasaj foarte mic din ea, dar într-o manieră rescrisă, reinterpretată, schimbată armonic. EMAA a reușit să surprindă foarte fain povestea, îmi place la nebunie piesa, nu e prima dată când în repertoriul meu se regăsește o melodie de dragoste care presupune o despărțire, dar de data asta am vrut ca finalul să rămână deschis și optimist”, povestește Alexandra.

În 2020, Alexandra Ungureanu a lansat „Cărămida”, o piesă inspirată din folclorul românesc, iar 2021 l-a început cu single-ul „Dacă n-am fi împreună”. A urmat „Vreau să te uit”, un single despre iubire, înțelegere și puterea de a merge mai departe și prima colaborare alături de Theo Rose pentru „Un om ca tine”, o piesă de dragoste, numai bună pentru zilele toride de vară.








Sursa: www.kudika.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri