7.5 C
București
sâmbătă, 2 decembrie 2023

„Am știut că va pleca acolo sus” Bianca Brad a presimțit că s-ar putea întâmpla ceva rău cu fiica ei. Vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre cel mai dureros moment pe care l-a trăit: „Mă mir că mai sunt pe aici”

Publicat pe



In articol:


Bianca Brad se numără printre cele mai cunoscute personalități din țara noastră. Fosta Miss România a decis să se retragă din lumina reflectoarelor în urmă cu mai mulți ani, deși se bucura de o carieră în plină ascensiune, fiind foarte apreciată de public.

A preferat să își țină viața personală departe de ochii curioșilor, iar de atunci a apărut foarte rar în spațiul monden.

Din nefericire, viața vedetei a fost umbrită de numeroase evenimente tragice, care și-au pus amprenta asupra sa. A aflat că suferă de o boală grea, iar apoi au urmat ani de tratamente și spitale pentru a reuși să se pună pe picior. Însă, de departe, evenimentul care a marcat-o cel mai mult a fost pierderea fiicei sale.

Bianca Brad, despre pierderea fiicei sale

Fără îndoială, fosta Miss România a fost greu încercată de viață, iar în urmă cu 16 ani a trăit cea mai tragică experiență pe care o putea avea un părinte. Mai precis, și-a pierdut fiica la naștere. Bianca Brad a mărturisit că din această cauză, s-a gândit de foarte multe ori să-și încheie socotelile cu viața, însă a reușit ușor, ușor să se pună pe picioare.

A creat și o asociație în memoria fiicei sale care să poată ajuta și alți părinți care trec printr-o situație similară și anume, pierderea unui copil.

Citește și: Bianca Brad și-a deschis sufletul și a vorbit despre lupta cu cancerul. Cum i s-a schimbat viața vedetei după ce a reușit să învingă boala: „Am prins aripi”

Citeste si: ”Aș înțelege dacă mă înșală” Dana Săvuică a recunoscut că ar ierta infidelitatea partenerului, în anumite condiții: „Și eu am înșelat”- kanald.ro

Citeste si: Centrul de Resurse Juridice, ONG care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, cere demiterea ministrului Marius Budăi- stirileprotv.ro

„Au trecut foarte repede acești 16 ani, despre care, uitându-mă în urmă, pot spune că au fost extrem de grei, de mă mir că mai sunt pe aici, pentru că nu doar o dată m-am gândit să îmi închei socotelile cu viața. Numele asociației sună precum numele fetiței mele, dar, de fapt, este abrevierea de la E(ternul) M(iracol) M(aterna) A(linare), pentru că mi s-a părut prea mult să pun numele ei.

Deși am înființat asociația în memoria și datorită fetiței mele, am vrut să aibă o denumire care să conțină un mesaj reprezentativ pentru misiunea sa – aceea de a aduce alinare părinților îndoliați… acea alinare pe care o poate oferi doar o mamă care te înțelege mai bine decât oricine altcineva. Și, într-adevăr, asta a făcut și face E.M.M.A.”, a mărturisit Bianca Brad pentru viva.ro.

Citește și: Bianca Brad a recunoscut care este cel mai mare regret al ei! Viața a supus-o la încercări greu de imaginat, dar asta nu a schimbat-o

Bianca Brad a simțit că își va pierde fiica

Vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre faptul că a…



Sursa: www.wowbiz.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri