In articol:
Mara Bănică este cunoscută de toată lumea ca fiind o jurnalistă de succes de la noi, care a apărut la numeroase emisiuni TV, în care a comentat și dezbătut atât diferite cazuri sociale, cât și scandaluri mondene. Cu toate acestea, nu jurnalismul a fost meseria pe care ea și-ar fi dorit-o inițial, ca o primă opțiune.
Mara Bănică nu s-a ferit niciodată să spună lucrurilor pe nume și să dezbată cele mai controversate subiecte ale momentului. A reușit să-și facă un nume în televiziune și să-și cucerească publicul cu stilul său dea spune mereu totul fără ezitare. Cei mai mulți dintre oameni o știu ca un jurnalist care s-a axat de fiecare dată pe cele mai de interes subiecte din sferele social și monden, însă puțini sunt cei care știu ce a făcut înainte de această etapă.
La începuturile carierei sale, Mara Bănică a fost reporter acreditat la MAI vreme de 7 ani, ulterior corespondent de război, timp în care a transmis detalii chiar de pe fronturile de luptă din Afghanistan, Irak sau Kosovo.
Citeste si: Negii sau verucile: tipuri si tratament
„Abia așteptam. Eu lucrasem pe Poliție. Eram reporter acreditat la MAI deja de 7 ani. Era prima oară când auzeam de un astfel de eveniment și se punea problema să plece reporteri de la noi. Cine să plece altcineva?! M-am dus la Cristoiu, i-am bătut la ușă și i-am zis că vreau să plec în Irak. Mi-a zis că plec, dar șeful nu voia să dea și operator așa că am plecat cu o cameră mică, a lui Cristoiu. Era o cameră de buzunar cu care am filmat singură, în timpul războiului. Am stat acolo o lună și jumătate și am transmis de acolo. În 2003 nu aveam nicio percepție despre cum sunt primite imaginile pe care le transmit eu, cum sunt transmisiunile mele și am primit un premiu Cel mai obiectiv corespondent de război”, a explicat Mara Bănică, în emisiunea lui Mihai Ghiță.
Citeste si: Calendar ortodox 10 mai 2023. Ce sărbătoare este miercuri? Zi cu dezlegare la pește!- stirilekanald.ro