In articol:
Cele două formații, campioana și vicecampioana României din sezonul precedent al Superligii României, s-au duelat pe terenul celor de la Farul Constanța, la Ovidiu, partidă ce conta pentru a noua etapă din sezonul regulat al campionatului.
FCSB a reușit să obțină revanșa în urma eșecului din play-off-ul sezonului trecut, plecând acasă cu toate cele trei puncte.
Florinel Coman, la flash-interviu: „Astrele par aliniate”
După finalizarea partidei, winger-ul „roș-albaștrilor, Florinel Coman, a dorit să vorbească la flash-interviu despre dificultatei partidei împotriva formației dirijate de „regele” Gheorghe Hagi, fotbalistul subliniind că este extrem de fericit pentru victoria obținută, fiind pregătit pentru un meci crâncen, totodată se bucură pentru colegul și prietenul său, Darius Olaru, deoarece a reușit să înscrie.
Numărul șapte al celor de la FCSB a mai declarat că sezonul este abia la început și mai e drum lung până la cucerirea trofeului de campioană, dar cu toate acestea, formația sa are un start senzațional și jucătorii ar trebui să rămână la fel de concentrați.
„Un meci greu cu echipa campioană, pe un teren unde se câștigă foarte greu, ne bucurăm că am reușit să practicăm un fotbal ok și din fericire am reușit să câștigăm.
E un meci de campionat, drumul este lung, știam că ne va aștepta un meci greu, dar am venit pregătiți, am arătat ca o echipă puternică și important e că nu am primit gol.
Citeste si: 10 alimente care scad acidul uric. Cum revii la valorile normale fara pastile
Citeste si: Decizie bizară a Rusiei. Ce se întâmplă acum la granița cu Norvegia, țară NATO- stirileprotv.ro
Nu am văzut faza, aveam un adversar în față, am văzut când s-a verificat, ce să zic. Ne bucurăm pentru Darius, e super băiat, super fotbalist, ne bucurăm că îl avem coleg. Avem deplasarea la Hermannstadt, restanța, un meci foarte dificil, o echipă care e susținută de un public frumos acasă, după mergem la Sepsi, iar un meci extrem de greu, sperăm să ieșim învingători din toate partidele.
Astrele par aliniate, trebuie să rămânem la fel, concentrați, când jucăm cu echipa campioană sau cu una din subsolul clasamentului trebuie să facem același joc și să ne concentrăm”, a spus Florinel Coman la flash-interviu.
Farul Constanța – FCSB 0-1
[Sursa foto: Instagram FCSB]
Citeste si: “Suntem doi oameni maturi și asumați până la capăt.” S-a despărțit Dana Roba de Beni?- kfetele.ro
Citeste si: Grevă CFR 2023. Ce salarii au angajații companiei?- stirilekanald.ro