- Ce trebuie să facem în Postul Adormirii Maicii Domnului
- Sfaturile Părintelui Vasile Ioana
În această perioada în care ne aflăm, mai exact perioada de post a Adormirii Maicii Domnului, credincioșii se pregătim pentru ziua în care Fecioara Maria, cea care a născut Viața, trece prin moarte, înviată apoi și înălțată la Cer de Fiul ei preaiubit, pentru a se bucură de nesfârșita lumină și fericire a vieții veșnice.
Ce trebuie să facem în Postul Adormirii Maicii Domnului
În urmă cu puțin timp, părintele Vasile Ioana a transmis către credincioși un îndemn, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului.
„Ce să facem în Postul Adormirii Maicii Domnului?
1. Să ne rugăm mai mult Preasfintei!
– zilnic să facem Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Maicii Domnului sau Acatistul Adormirii Maicii Domnului;
– zilnic, de sute de ori, dacă putem, să rostim rugăciunea: “Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine!”;
– zilnic, o Catismă din Psaltire.
2. Să postim cu sfințenie!
– cei sănătoși pot încerca să nu mănânce nimic până la ora 15:00, iar miercurea și vinerea, până la apusul soarelui;
– ceilalți, după putere, să se abțină de la lăcomia pântecelui. Abuzul alimentar este păcat, chiar dacă mâncarea este de post! De aceea ar fi minunat să mâncăm mai puțin.
3.Să ne spovedim cu sinceritate!
– spovedania făcută cu părere de rău pentru trecutul păcătos aduce Harul lui Dumnezeu în viața noastră!
4. După ce primim iertarea păcatelor prin dezlegarea duhovnicului, la scaunul de Spovedanie, să ne împărtășim la Sfânta Liturghie cu Trupul și Sângele Domnului. Acest act de unire cu Domnul îl săvârșim cu atentă pregătire, prin post și rugăciune, și cu conștiința că primim cel mai mare dar- însuși cinstitul Trup și scumpul Sânge al Domnului nostru.
5. Să reducem consumul de tehnologie în aceste două săptămâni de post (și nu numai), întrucât postul nu se reduce doar la a nu consuma alimente de origine animală, ci mai ales la stăpânirea simțurilor și îndreptarea sufletului către Dumnezeu. Lipsa de măsură în folosirea rețelelor de socializare, TV, Netflix , Insta, Tiktok , etc. ne poate afecta în mod perfid sufletul, care, odată înrobit de aceste deșertăciuni, nu se mai poate înălța la fel de ușor și va rămâne doar sub robia simțurilor.
6. Dacă totuși avem obiceiul de a folosi telefonul și laptopul des, să o facem cu discernământ, făcând din acestea mijloace de a ne ruga sau de a ne înălța sufletul către cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens, te îndemn să…