0.6 C
București
duminică, 29 ianuarie 2023

Ce meserie are Radu Bănică, la doar 20 de ani: „Sunt în priză de dimineața până seara”. Tânărul vrea să-și facă tatăl mândru

Publicat pe



In articol:


Radu Ștefan Bănică își dorește să devină din ce în ce mai bun în ceea ce face, motiv pentru care nici măcar somnul nu reprezintă o prioritate pentru el. La numai 20 de ani, fiul lui Ștefan Bănică este implicat în mai multe proiecte de succes, dar se ocupă serios și de studii. 

Chiar dacă este fiul unuia dintre cei mai de succes artiști din țara noastră, Radu Bănică își dorește să obțină totul prin forțele proprii. Faptul că are un tată celebru nu-l motivează să se lase furat de peisaj. Tânărul este conștient de faptul că nu este de ajuns doar să aibă un nume, ci să demonstrez că merită toate laudele, în urma eforturilor depuse. La numai 20 de ani, este deja implicat în mai multe proiecte, printre care unul în televiziune, în cadrul căruia este jurat, este foarte implicat în actorie, dar are
și o mulțime de evenimente la care este invitat, pe care le și onorează indiferent de cât de încărcat are programul.

Citește și: Cum se împarte gelozia între Claudia Puican și Armin Nicoară?! Artista a spus tot: „Se întâmplă mai ales când vine din public” | EXCLUSIV

Radu Bănică, pe urmele tatălui său

Chiar dacă are o vârstă fragedă, Radu Bănică știe că este necesar să depună eforturi pentru a ajunge cineva, mai ales în lumea artiștilor, unde există o foarte mare concurență.

Este pe deplin pregătit să înfrunte toate dificultățile care vin la pachet cu viața de artist, chiar dacă acest lucru ar însemna că își dedice tot timpul muncii.

Citeste si: „Iată definiția perfectă pentru neam prost”. Mihai Morar, reacție dură la adresa lui Culiță Sterp- kfetele.ro

Citeste si: Care a fost motivul divorţului dintre Alexandru Ciucu şi Alina Sorescu? Iată ce a spus designerul despre soţia lui- bzi.ro

De asemenea, studiile reprezintă o prioritate pentru el. Anul acesta urmează să susțină examenul de Licență și se pare că este pe deplin încrezător că va avea cele mai bune rezultate.

Citește și: ”Știe ce are la ușă” Marian Mexicanu recunoaște că-și înșală deseori soția, iar ea îl iartă. Ce spune Ana despre aventurile artistului

„Fix acum am venit de la o filmare, fac parte dintr-un proiect de televiziune, sunt în juriu. Am zis că trebuie să fac cumva să vin și aici, să susțin lumea. De aici plec direct la teatru, la repetiții. Avem premiera luni, este haos. Ce este somnul?

Pe lângă toate acestea, mai am și licența la facultate. Sunt în priză de dimineața până seara, dar îmi place, vreau să profit, sunt tânăr. Spre exemplu, mi s-a anulat o repetiție de dimineață. Am zis că dorm în plus, dar m-am trezit cu o durere de cap. Este clar, eu trebuie să dorm 5 ore, am fost setat așa, nu pot. M-a durut capul toată ziua. Îmi place că fac față acestei perioade, o să iasă totul bine. Abia aștept.

Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă că, uneori, este mai multă presiune pusă pe voi, cei care deja aveți rude cunoscute. Te gândești la ce postezi, la ce faci. Faima nu este așa ușor de câștigat.”, a declarat Radu Ștefan Bănică, conform Ego.



Sursa: www.wowbiz.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri