Nu este de mirare pentru nimeni că țara noastră abundă de tradiții și
obiceiuri populare, având în spate întregi milenii, precum și influențe ale
diverselor popoare care au trecut prin aceste meleaguri. Însă, cu siguranță că
unele dintre tradițiile noastre sunt, în ziua de azi, mult mai rar întâlnite.
Există tradiții în România despre care puțini au auzit. / foto: freepik.com
România este, chiar și în ziua de astăzi, o țară plină de mistere și
obiceiuri a căror origini nici măcar specialiștii nu mai reușesc să le
deslușească. Probabil că, fiecare dintre noi se gândește la câteva dintre
tradițiile alături de care am crescut, cum ar fi evitarea mersului pe sub o
scară sau eternul obicei de a face trei pași în spate atunci când ne taie
calea o pisică neagră.
Însă, conform informațiilor oferite de către adevărul.ro, există și unele
tradiții în țara noastră pe care chiar și noi, care am crescut în România,
trebuie să recunoaștem că sunt bizare și mult mai rar întâlnite. Poate că de
unele dintre acestea ați mai auzit, însă cu siguranță că vom reuși să vă
surprindem măcar și cu unul dintre aceste obiceiuri! De altfel, câți dintre noi au auzit despre afumatul casei pe 9 martie sau despre faptul că nu se menționează numele șerpilor în casă, în luna martie?
La moartea unui tânăr necăsători se împodobește bradul
Începând cu una din tradițiile relativ mai populare dintre cele ce urmează,
știați că atunci când ne moare o rudă se acoperă toate oglinzile din casă? Conform
tradiției, dacă rămân descoperite, sufletul celui decedat poate rămâne blocat
în oglindă. O altă tradiție funerară este punerea sub sicriu a unui pahar cu
apă. Paharul va fi spart în momentul în care sicriul este scos din casă.
O altă tradiție mai rar întâlnită este împodobirea unui brad cu panglici și
dulciuri. Acest lucru se face când moare un tânăr necăsătorit. Dulciurile din brad vor
fi date de pomană. Tot într-o tematică funerară este și aruncatul găinii peste
groapă. Scopul acestei superstiții este de a ține la distanță spiritele rele.