9.3 C
București
luni, 27 martie 2023

Cum se udă, corect, o orhidee. Toate gospodinele fac asta total greșit!

Publicat pe


Orhideele sunt printre cele mai frumoase specii de flori din lume, fiind recunoscute cu ușurință chiar și de cineva care nu se pricepe deloc la flori. Însă, dacă sunteți tentate să vă decorați casa cu o orhidee, există câteva trucuri pe care trebuie să le știți mai înainte!

Orhideele sunt considerate printre cele mai frumoase flori. / foto: freepik

Cei dintre noi care am crescut înconjurați de flori ne amintim și acum cât de sensibile sunt plantele, în general, precum și cât de diferite sunt nevoile acestora. Dacă nu am avea experiență cu ele, poate am fi tentați să credem că „rețeta generală” de îngrijire a unei plante se aplică indiferent de specie, mai precis pur și simplu să punem glastra la un loc în lumina Soarelui și să punem apă, din când în când. Însă, cei care ne amintim cât de multă atenție necesită fiecare plantă în parte (sau poate chiar avem și acum mai multe glastre cu diferite flori prin apartament), putem spune că singurul lucru la care duce o „rețetă generală” pentru toate plantele este doar ofilirea rapidă a acestora.

Cum se udă, corect, o orhidee

De fiecare dată când trecem pe lângă o florărie și vedem orhidee, cu
siguranță fiecare dintre noi își aruncă ochii asupra acestora, măcar pentru o
clipă. Poate, când vine vorba de vreo ocazie specială, sau, pur și simplu, când
vrem să ne mai înfrumusețăm casa, chiar cumpărăm un buchet pe care îl punem, cu
drag, într-o glastră cu apă, până când se ofilește. Însă, pentru cei dintre noi
care vor ca orhideele să aibă o prezență mai permanentă în casa lor, sau poate
chiar la birou, există câteva „trucuri” pe care trebuie să le știți, pentru ca
florile voastre să aibă o viață lungă și sănătoasă!

Udarea corectă a orhideei, aspectul de care ține totul

Primul lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere este să udați orhideea dimineața,
cu apă la temperatura camerei! De asemenea, în timp ce vara este de preferabil
să udați orhideea de două ori pe săptămână, iarna este suficent o singură dată.
Un semn că exagerați cu apa este îngălbenirea frunzelor, precum și putrezirea
rădăcinii.

Aveți grijă să nu udați frunzele orhideei! Acestea trebuie să rămână
uscate, mai ales zona din centrul florii! Dacă cumva ați scăpat apă peste
orhidee, folosiți un șervețel pentru a o usca.

Dacă aveți posibilitatea, udați orhideea cu apă de ploaie! Aceasta conține urme
polen și praf, ce sunt foarte benefice pentru floarea voastră! Chiar dacă nu
aveți posibilitatea de a folosi apă de ploaie, aveți mare grijă dacă folosiți
apă de la robinet! Aceasta suferă diverse tratamente chimice pe parcurs, iar calitatea
ei poate lăsa de dorit, devenind dăunătoare pentru un organism fragil, precum o
floare. Ca să udați orhideea, trebuie să o puneți cu totul sub jetul de apă, circa 10 secunde, după care să o puneți înapoi, la soare și lumină. 

Orhideea nu se udă la fel ca celelalte flori, respectiv prin turnarea de apă cu un recipient, ci fix invers, prin scufundarea glastrei în apă!

Cu aceste trucuri, aveți tot ce vă trebuie pentru ca orhideele
dumneavoastră să rămână frumoase și sănătoase pentru multă vreme!





Sursa: click.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri