-0.1 C
București
miercuri, 1 februarie 2023

Curățenia de Crăciun! 18 sfaturi practice ca să fii eficientă și să termini totul la timp

Publicat pe


Înainte de marea petrecere de Crăciun, e şi multă muncă. Aprovizionare, cadouri, gătit, dar înainte de toate curăţenie generală. Chiar dacă oricine ştie să dea cu mătura, nu ţi-ar strica nişte trucuri care să-ţi sporească eficienţa.

Înainte să începi curăţenia, înarmează-te cu toate produsele necesare

Înarmează-te, mai întâi, cu toate produsele necesare. Asigură-te că ai soluţie pentru şters geamurile, gresia, parchetul, mobila, obiectele sanitare, cârpe de şters praful, mop şi găleată, mătură şi aspirator.

Citește și: Toate gospodinele trebuie să știe! Cum să cureți geamurile corect, fără urme și pete

Cu cât acestea sunt de mai bună calitate, cu atât vei freca mai puţin şi îţi vei uşura munca. Fiecare mişcare pe care o faci trebuie să conteze, astfel încât să nu fie nevoie să revii la un lucru deja curăţat.

Curăţenia se face de la cea mai îndepărtată cameră spre ieşirea principală. Întâi dormitoarele, apoi sufrageria, bucătăria, baia şi la urmă holul.

De asemenea, se curăţă de la fereastră spre uşă şi de sus în jos. Pe toată perioada curăţeniei, geamurile se ţin deschise.

În dormitor şi sufragerie

* scoate pernele şi păturile la aer, să se aerisească

* perdelele şi draperiile îmbâcsite de praf sau de miros de tutun se dau jos şi se pun la spălat

* se spală sau se aspiră pereţii

* şterge tocurile ferestrelor şi apoi geamurile

* şterge praful, aspiră pe jos

* nu uita să faci ordine şi în şifonier. Toate hainele se spală şi se calcă, deoarece, chiar dacă nu le folosim, lucrurile trebuie scoase din când în când şi reaşezate

* îmbrăcă patul, pune perdelele (chiar umede, dacă nu necesită călcare)

* se mai şterge o dată praful, cu un pămătuf special

* se închide uşa şi se trece la următoarea cameră

Şi mirosul din frigider trebuie îndepărtat

Şi mirosul din frigider trebuie îndepărtat

În bucătărie

*pune frigiderul la dezgheţat

* spală hota, aragazul, cuptorul cu microunde

* faianţa se dezinfectează cu produse speciale

* scoate lucrurile din dulapuri, şterge sertarele în interior şi mobila pe exterior

* spală frigiderul

* la sfârşit, se spală podeaua

În baie

* totul se spală de sus în jos, începând cu faianţa, până la cabina de duş sau cadă

* dezinfectează toaleta, săpunierele şi chiuvetele, şterge oglinzile

* la sfârşit, se spală pe jos.

3 produse de curăţare făcute-n casă, fără chimicale

Chiar şi cele mai banale ingrediente pe care le păstrezi în cămară sau în dulăpiorul de la baie – oţet, sare, apă oxigenată – se pot transforma în produse de curăţare eficiente.

1. Apa oxigenată dezinfectează toaleta. Torni 200 ml de apă într-un vas, adaugi 200 ml de apă oxigenată şi amesteci bine. Pentru un miros plăcut, pui 5 picături de ulei esenţial de pin. Cu ajutorul unui burete cureţi toată suprafaţa vasului de toaletă şi laşi soluţia să acţioneze 10-15 minute.

image

2. Bicarbonatul de sodiu curăţă parchetul. În cazul petelor greu de scos de pe parchet poţi folosi un amestec de bicarbonat de sodiu cu apă oxigenată. Aplici în zona cu probleme şi laşi să acţioneze câteva minute, apoi speli bine cu un burete curat. Aceeaşi soluţie este eficientă pentru eliminarea mirosurilor neplăcute din casă.

3. Uleiurile esenţiale împrospătează aerul. Ai nevoie de alcool dublu rafinat, de apă plată şi câteva picături de uleiuri esenţiale. Amesteci 60 ml alcool, 20 ml apă, 10 picături de ulei esenţial de portocale, 10 picături de ulei esenţial de lavandă. Laşi amestecul într-un flacon închis la culoare şi astupat, 14 zile, timp în care amesteci din când în când. Apoi îl foloseşti pentru re­îm­prospătarea aerului, puvlerizând în toată casa.



Sursa: click.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri