S-au întâmplat multe lucruri în utima perioadă, iar Dan Negru este un bun observator și comentator realist. Omul de televiziune punctează fiecare moment în parte și povestește exact ce îl deranjează și ce nu. “Regele Revelioanelor”, așa cum a fost numit, s-ar retrage din televiziune într-un anumit punct! Care ar fi acela, Ciao.ro l-a aflat exclusiv!
Dan, ai fost pornit pe Eurovision! Ce te-a supărat sau ce nu-ți place? Ai zis că au “țopăit în engleză, îmbrăcăți fistichiu”! Ai criticat dur TVR-ul și prestația lui Theodor Andrei! Cum e? Ce ți-ar fi plăcut să vezi anul acesta la Eurovision?
Am prezentat vreo două ediții de preselecții Eurovision în golden age TVR așa că uneori mă mai uit la concurs. Mi-a plăcut atitudinea Moldovei. Anul trecut au avut curajul unei melodii unioniste cu mesaj politic. Noi am țopăit în spaniolă. Anul ăsta au cântat în limba română. Noi iar am lălăit în engleză. Am pierdut un tren. Moldova ni l-a trimis. Puștiul care ne-a reprezentat n-are nicio vină. TVR l-a expus unui bullying și apoi îl lasă din mâini. Copilul a fost expus unui hate uriaș și unui bullying din cauza unor maturi iresponsabili.
Dan Negru pune TVR-ul la colț după Eurovision
Crezi că am rămas în urmă mult cu astfel de producții? Ce ai vrea să schimbi, cum și de ce?
Nu am rămas în urmă, doar că uneori vrem să o luăm prea repede înainte. Vrem să fim avangardișți și devenim ridicoli și penibili.
Ai mai spus despre TVR, spre sfârșitul lui aprilie, că “trece la programe cu chiloți și bulendre”! Te-au supărat rău! Crezi că e o decizie greșită să difuzeze Big Brother? Ce ai vrea să vezi la postul public de televiziune?
Posturile publice europene au programe care la noi sunt în exclusivitate la televiziunile comerciale. “Vocea României”, “Românii au talent”, “Jocul Cuvintelor” trebuiau să fie la postul public de TV. Adrian Păunescu mi-a spus cândva o vorbă frumoasă: degeaba ai emițător dacă n-ai receptor. Asta e TVR azi. Emite și nimeni nu mai aude.
Cred că ești singura vedetă de la noi care promovează istoria și locurile frumoase din România! Ți-ai părăsi vreodată țara și te-ai muta undeva departe pentru educația copiilor tăi?
Nu-mi îndrum copiii să plece în altă țară dar nu știu ce va fi când ei vor crește. Eu m-am simțit bine cu ai mei și am văzut multe locuri din planeta asta, dar tot cu ai mei m-am simțit cel mai bine. Cunosc bine diaspora românească pentru că prezint evenimente de mulți ani în Londra, Madrid, Roma sau New York, dar știu de la ei că acasă e ca niciunde.
Ai putea să te rupi de televiziune, care îți e atât de dragă, la un moment dat?
Dumnezeu a fost bun cu mine în anii ăștia în televiziune. Am colegi care au avut succes cu o singură emisiune sau la o singură televiziune. Eu…