În căutarea înțelegerii cât mai complete a comportamentului uman, au existat psihologi ce au fost dispuși să treacă dincolo de orice bariere. Fie că vorbim de moralitate, etică, sau chiar lege, unele experimente psihologice efectuate de-a lungul timpului au avut efecte devastatoare asupra celor implicați în ele.
„Experimentul Stanford” a fost unul dintre cele mai lipsite de etică. / foto: Phillip Zimbardo
Experimentul Stanford
În 1971, în pușcăria Stanford, din Statele Unite, psihologul de la
Universitatea Stanford, Phillip Zimbardo, a derulat un experiment ce dorea să
înțeleagă efectul puterii asupra psihicului uman, precum și identitatea de
grup.
Adunând 26 de voluntari din afara pușcăriei, care au fost plătiți cu 15
dolari pe zi, a împărțit grupul în două, deținuți și gardieni. Se dorea
recrearea cât mai fidelă a condițiilor reale din penitenciar, însă lucrurile au
degenerat rapid. Grupul „gardienilor” a supus „deținuții” unor abuzuri de
nedescris, brutalitatea acestora forțând încheierea experimentului după doar
șase zile.
Datorită traumelor suferite de participanți, experimentul a fost considerat
unul din cele mai lipsite de etică, forțând universitățile să aplice alte
standarde subiecților umani.
„Monster Study” a folosit orfani pe post de cobai.
În 1939, în Iowa (Statele Unite), psihologul Wendell Johnson a dorit să
studieze defectele de vorbire la copii.
Mai precis, dorea să vadă dacă scoaterea etichetei de „bâlbâiți” va duce la
îmbunătățirea calității vorbirii.
Psihologul a a luat mai mulți orfani din orașul Davenport, iar, alături de
echipa sa, a împărțit copii în două grupuri: primul a fost lăudat pentru cum
vorbea, în timp ce al doilea grup era corectat constant, deși vorbea perfect.
Efectele au fost unele traumatizante pentru copii, cei din grupul ce era
corectat constant rămânând cu defecte majore de vorbire pentru tot restul
vieții.
Experimentul a fost ținut secret, pentru a nu îl compromite pe psiholog,
însă totul a devenit public în 2001, stârnind un val de critici și controverse.
Universitatea din Iowa, unde lucra Johnson, și-a cerut scuze oficial.
Experimentul „Micul Albert” a folosit un copil nou-născut.
Mergând din rău în mai rău, experimentul denumit „Micul Albert”, derulat de
către psihologul John Watson, a folosit un copil de doar 9 luni. Watson dorea
să vadă dacă poate condiționa comportamentul uman cu anumiți stimuli, după
modelul omului de știință rus, Ivan Pavlov, care reușise acest lucru cu un
câine.
Watson a arătat copilului diferite imagini, precum o maimuță, un șoarece
sau ziare care ardeau. Mai apoi, copilul a fost lăsat să se joace cu un șoarece
alb, moment în care psihologul introducea alți stimuli. De exemplu, în timp ce
copilul se juca cu șoarecele, Watson provoca zgomote puternice, pentru a-l
speria.
În timp, s-a observat că nu numai copilul se speria puternic numai când
vedea șoarecele, dar începuse să asocieze imaginea acestuia (alb, cu blană), de
alte lucruri asemănătoare, ce îl speriau.
Mama copilului l-a luat
din spital, iar identitatea micuțului nu este cunoscută nici până în ziua de
azi.