12.7 C
București
luni, 27 martie 2023

„Gogoșica lui mami” Reacția memorabilă a lui Iair când a văzut pentru prima dată zăpadă. Vlăduța Lupu a surprins întreaga scenă

Publicat pe



In articol:


Vlăduța Lupău a devenit mămică pentru prima oară în luna august a anului 2022. A așteptat cu sufletul la gură acest moment unic, iar ziua în care băiețelul ei, Iair, a venit pe lume a devenit cea ma importantă zi din viața sa.

Micuțul este răsfățatul familiei și are parte de iubirea necondiționată a părinților lui. Artista surprinde adesea momentele emoționante cu fiul ei, cum ar fi primul Crăciun împreună sau prima ninsoare de care micuțul a avut parte de când a venit pe lume. Cu ocazia primilor fulgi de nea din acest an, cântăreața a postat în mediul online o serie de imagini emoționante cu Iair, din momentul în care se bucurau de peisajul învelit în zăpadă.

Vlăduța Lupău a surprins momentele emoționante în care se afla cu în mijlocului peisajului de iarnă. Artista a ținut să împărtășească cu fanii ei că este prima ninsoare din viața lui Iair și că, în sfârșit, a avut ocazia să se bucure alături de fiul ei de iarnă. Fericită peste măsură, cântăreața le-a arătat tuturor cum a petrecut cu micuțul Iair prima zi din an în care au avut parte de zăpadă.

Alinturile și zâmbetele au fost pretutindeni, artista arătându-le tuturor cât de frumos își alintă băiețelul.

Citește și: Primul lucru pe care l-au făcut Georgiana Lobonț și soțul ei, după ce s-au întors din Maldive! Au mers fără să mai stea pe gânduri: „Acum așteptăm”

„Prima zăpadă. Gogoșica lui mami, hai afară la zăpadă.”, a spus Vlăduța Lupău în mediul online.

Citeste si: “Eu am leșinat.” Oana Lis, mușcată de o haită de 20 de câini- kfetele.ro

Iair s-a bucurat alături e părinții săi de prima ninsoare din viața sa, surprinzându-și mama cu un zâmbet larg în timp ce se afla la ea în brațe.

Vlăduța Lupău, asemănată cu Bianca Drăgușanu după ce s-a afișat cu un look nou

În urmă cu doar câteva zile, Vlăduța Lupău a postat în mediul online o fotografie în care apare cu un look cu totul nou. De această dată, artista a abordat un alt stil de machiaj și de coafură, însă care se pare că nu au fost pe placul admiratorilor ei. Internauții s-au grăbit să o critice pentru alegerea făcută, unii dintre ei menționând că, în curând, va semăna cu Bianca Drăgușanu din pricina operațiilor estetice.

Citește și: „Toți cei care i-au criticat ar trebui să facă ei ceva mai bine”. Artiștii sar în apărarea lui Theo Rose și a lui Florin Salam, după ce le-au cântat copiilor bolnavi| EXCLUSIV

„Vlăduța! Ușor cu atâtea operații, de ce crezi ca ești mai frumoasă acum? În puțin timp o prinzi din urmă pe Bianca D. Nu te mai recunoaștem. Păcat va bateți joc de frumusețea voastră naturală. Ce o sa faceți când ajungeți la 60 de ani?”, „Nici nu mai semeni cu tine…”, „Cat de frumoasa ești naturală, Vlăduța. Așa nu… Ma abțin, oare de ce?”, „Prea multe chimicale, naturală ești mult mai frumoasă”,  sunt o parte dintre comentariile fanilor.



Sursa: www.wowbiz.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri