In articol:
Marcela Fota nu trece deloc printr-o perioadă ușoară! Artista este în doliu, căci de curând, soacra ei s-a stins din viață. Este vorba despre mama regretatului ei soț, iar cu ultimele puteri, interpreta de folclor a făcut o serie de declarații pe baza acestui subiect dureros, dar și delicat în același timp.
Cântăreața a explicat că femeia era cardiacă, iar în ultimele luni de viață nu s-a simțit atât de bine, așa că întreaga familie a încercat să-i fie alături, însă din nefericire, aceasta s-a stins din viață.
„Da, din păcate soacra mea s-a stins din viață. Era cardiacă și în ultimele luni de viață nu s-a simțit foarte bine. Am încercat cât am putut să-i fim alături în toată această perioadă, însă, din păcate, s-a stins.”, a dezvăluit Marcela Fota, conform starpopular.r o.
David, fiul Marcelei Fota, și-a dorit să participe la înmormântarea bunicii
De asemenea, ceea ce a surprins-o și mai tare pe Marcela Fota a fost că fiul ei, David, în vârstă de doar 13 ani, și-a dorit să-și conducă bunica pe ultimul său drum.
Interpreta de muzică folclorică a mai precizat că David nu a dorit să meargă în trecut la înmormântarea tatălui său și a bunicului, însă adolescentul s-a simțit acum pregătit să participe la un astfel de eveniment, așa că artista nu a avut nicio problemă în privința acestui aspect.
„Am rămas surprinsă pentru că fiul meu, David, a vrut să participe la funeraliile bunicii sale. Eu l-am întrebat de fiecare dată, la tatăl lui și la bunicul lui nu a vrut să vină și nu-l forțez. De această dată, însă, a vrut să vină. Noi avem o relație foarte bună cu familia soțului meu, este familia fiului meu”, a mărturisit Marcela Fota, pentru aceeași sursă.
Marcela Fota și fiul său, David
[Sursa foto: Instagram]