In articol:
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai efervescente prezențe ale showbiz-ului românesc. Sinceră și naturală, cu fiecare apariție a sa, artista nu a făcut decât să devină și mai plăcută de publicului larg.
Însă, dincolo de muzica sa și de starea de bine pe care o împarte tuturor mereu, artista a avut și momente de cumpănă în viață.
Elena Merișoreanu va reveni pe scenă
În urmă cu ceva timp, vedeta s-a operat la piciorul stâng, la nivelul genunchiului, după lungi perioade în care durerea a devenit insuportabilă.
Trecând cu bine de acea perioadă, la sfârșitul anului trecut, având aceeași problemă și la membrul drept, cântăreața de muzică populară a ajuns iar la bisturiu.
Vedeta s-a operat și la genunchiul drept și după șapte zile de spitalizare a revenit acasă, în sânul familiei, unde a mai avut nevoie de încă trei luni de recuperare.
Acum se află în ultima fază a recuperării și spune că este pregătită să își reia viața artistică. Deși operația nu a fost una ușoară, vedeta nu vrea să se lase pradă durerii și să renunțe la cariera de o viață pe care o are, așa că-și dorește, cum spune o vorbă, să intre direct în pâine.
Astfel că, de Paște va fi parte din cadrul unei emisiuni TV, ulterior, pentru că a renunțat la cârje, ajutându-se acum doar de un baston, urmând să își reia evenimentele private și spectacolele.
„Săptămâna viitoare e gata, scap de cârje, de tot, este ultimul control la care merg! Apoi, revin pe scenă! Nu mă las deloc! Mă simt foarte bine! Am început deja să merg fără cârje, doar în baston. Trei luni a trebuit să stau acasă, ca să mă recuperez cum trebuie. Nu e o operație deloc ușoară!Eu îmi operasem primul picior și am văzut că-mi este foarte bine. Nu mai făceam față doar cu injecțiile în genunchi, așa că am decis să-l operez și pe cel de-al doilea, ca să scap de dureri pentru totdeauna”, ne-a mărturisit Elena Merișoreanu.E extraordinar. Am o proteză la picior, am stat șapte zile în spital. După operație, îți ia cu mâna durerea. Mă simt ca un fulg acum!”, a spus solista de muzică populară, conform Click.
Ce vrea să facă Elena Merișoreanu, după trei luni de la operație
[Sursa foto: Facebook ]
Citeste si: Calendar ortodox 18 martie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?- stirilekanald.ro
Deși acum spune că se simte ca nouă, Elena Merișoreanu recunoaște că în lunile cât nu s-a prea putut ridica din pat, soțul i-a fost de mare ajutor.
Partenerul de viață al artistei, de nevoie, a ajuns să se descurce de minune chiar și în bucătărie și astfel a răsfățat-o la maximum pe Merișoreanu.
„Noroc cu bărbată-miu că a stat cu mine în astea aproape trei luni cât nu am putut să fac mai nimic. El mi-a făcut și de mâncare în perioada asta, a început să se priceapă, nu glumă, la bucătărie. Eu am stat mai mult în vârful patului!”, a mai spus Elena Merișoreanu.