In articol:
O femeie din țara noastră a rămas mai săracă cu 55 de mii de euro după o cursă cu taxiul. Totul s-a petrecut în Cluj-Napoca.
Șoferul mașinii i-a spus femeii o poveste desprinsă din filmele de acțiune, prin care a convins-o pe clienta sa să îi dea banii.
Șoferul de taxi a reușit să o convingă pe femeie să îi dea o sumă colosală de bani.
[Sursa foto: PixaBay]
Scenariul demn de un film prin care taximetristul a stors bani de la clienta sa
Așa cum se întâmplă de foarte multe ori în timpul curselor de taxi, clienții încep să vorbească cu persoanele de la volan și, din vorbă în vorbă, spun lucruri foarte personale.
Așa a făcut și o româncă, care i-a povestit câteva lucruri despre soțul ei. În acel moment, șoferului de taxi i s-a aprins un beculeț în cap și a început să îi povestească femeii cum el nu este un simplu conducător auto, ci are mai multe funcții.
Exact ca în filmele de acțiune, acesta i-a povestit femeii cum este, printre altele, criminalist, colonel al Armatei Române, investigator, și că dacă îi dă o sumă mare de bani poate rezolva problemele pe care, chipurile, soțul clientei le-ar fi avut
cu legea.
Femeia l-a crezut pe bărbatul pe care îl cunoscuse cu doar câteva minute în urmă și i-a dat inițial 5000 de euro. Aceștia au păstrat legătura iar șoferul de taxi a început să o sune pe femeie și, pozând în din ce în ce mai multe roluri, a ajuns să ia de la aceasta o sumă totală de 55 de mii de euro.
Femeia s-a prins că este țepuită abia mai târziu, când și-a întrebat soțul dacă mai are probleme cu legea. Când și-a dat seama că a căzut în capcana țeparului, clienta s-a dus glonț la poliție, unde a depus o plângere împotriva taximetristului.
Oamenii legii au intrat imediat pe fir și au început cercetările. După puțin timp, l-au găsit și l-au arestat pe țepar. Acesta a fost condamnat de către instanța de judecată la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare. Mai mult decât atât, omul trebuie să îi plătească și daune femeii, în valoare de 44 870 de euro.