In articol:
Vlad Gherman și Oana Moșneagu formează un cuplu de un an și jumătate, însă cei doi au recunoscut public că sunt împreună abia după câteva luni bune de relație.
La început, dragostea lor nu era privită cu ochi buni, iar oamenii o vedeau pe Oana ca fiind o înlocuitoare a fostei partenere de viață a actorului, dar lucrurile stau total diferit acum.
Oana Moșneagu: „Vlad își dorește foarte tare un copil”
Se pare că oamenii au început să se acomodeze cu ideea că Vlad Gherman și-a găsit fericirea în brațele altei femei.
Cei doi actori sunt foarte apreciați și au o mulțime de fani care abia așteaptă să vadă încotro se îndreaptă relația lor.
Recent, Oana Moșneagu a mărturisit că atât ea, cât și partenerul ei de viață primesc destul de multe întrebări cu privire la momentul în care vor lua decizia să își unească destinele în fața lui Dumnezeu. Spre dezamăgirea celor care îi iubesc, vedetele nu au în plan să facă pasul cel mare prea curând, deoarece au un program foarte încărcat.
Însă, Vlad își dorește foarte mult să devină tată, iar acest lucru este posibil să se întâmple înaintea nunții.
„Avem o perioadă destul de plină. Am vorbit și noi despre lucrurile acestea. El este cu filmările, eu am spectacolul și urmează niște proiecte. Suntem ocupați anul acesta și suntem focusați pe partea de carieră. Avem un an plin. Își dorește (n.r. Vlad) foarte tare un copil. În discuția noastră, viza un copil, nu neapărat căsătoria.”, a declarat Oana Moșneagu la o emisiune.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman
[Sursa foto: Instagram]
Citeste si: Calendar ortodox 15 martie 2023. Ce sărbătoare este miercuri- stirilekanald.ro
Oanei Moșneagu i-a fost teamă de reacția Cristinei Ciobănașu la începutul relației ei cu fostul iubit al acesteia
De-a lungul timpului, de când formează un cuplu, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au demonstrat de foarte multe ori cât de mult se iubesc. La început, cei doi au preferat să își țină relația ascunsă, deoarece actriței îi era teamă de ce va spune lumea, dar și de ce o să creadă Cristina Ciobănașu și producătoarea Ruxandra Ion. Pentru a pune capăt situației, artistul și-a luat în serios rolul de bărbat și a luat inițiativă.
„A fost un moment ciudat, pentru că noi atunci când am spus până la urmă că suntem împreună, am recunoscut, eram în serial, jucam și cu Cris și a fost așa greu pentru că Oanei îi era foarte frică să anunțăm că suntem împreună. Ce o să zică și Cris? Ce o să zică doamna Ruxandra? Nu e ca și cum nu era despărțirea de comun acord. Eu nu vedeam neapărat o problemă în chestia asta, dar într-adevăr mi-am asumat rolul bărbatului și am inițiat discuția și cu Cris și cu doamna Ruxandra.”, a mărturisit vedeta, potrivit Impact.