0.2 C
București
luni, 30 ianuarie 2023

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, schimb de replici neașteptat pe Instagram

Publicat pe


Oana Moșneagu și Vlad Gherman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Fanii celor doi îi apreciază pentru faptul că împărtășesc din momentele pe care le petrec împreună și se amuză când aceștia au diverse schimburi de replici pe rețelele de socializare.

Recent, Vlad Gherman a publicat o imagine pe contul lui de Instagram în care e în compania unei femei. Fotografia pe care a postat-o a fost însoțită de mesajul: „Când încerci să faci o poză de revistă, dar ai și photobomberii în spate.” La scurt timp după ce actorul a împărtășit această imagine cu fanii, a apărut și reacția iubitei lui, Oana Moșneagu. În secțiunea de comentarii, cei doi au avut un schimb ironic de replici, în spirit de glumă.

Oana Moșneagu: „Să vezi după ce faci poza de revistă și iubita îți rupe capul când ajungi acasă, atunci să vezi ce mișto e!”

Vlad Gherman: „Iubita mea, munca e muncă!”

Oana Moșneagu: „Să vezi ce scutire pe bază medicală îți iei tu, iubitule…”

Vlad Gherman: „@oana_mosneagu, like nu îmi dai?”

Oana Moșneagu: „Ba da. Ți-l dau acasă. Are 3 kg și e contondent.”

Oana Moșneagu și Vlad Gherman formează un cuplu de aproximativ un an. Cei doi au vorbit într-un interviu acordat recent despre povestea lor de dragoste și au surprins cu declarațiile lor.

„Vlad mă surprinde de multe ori, e un bărbat romantic, gospodar, harnic, generos. Se întâmplă de multe ori ca, după o zi de filmare să mă aștepte cu o masă gătită de el. Îl iubesc foarte mult”, a declarat Oana Moșneagu într-un interviu pentru OK! Magazine.

De asemenea, și actorul a avut mai multe cuvinte de laudă la adresa partenerei sale.

„Îmi place că e plină de viață și și-a păstrat această calitate, asta m-a și atras la ea. E prima relație pe care o am cu o femeie matură, care a trecut prin multe. A plecat de acasă la o vârstă fragedă și și-a luat viața în propriile mâini”, a spus Vlad Gherman pentru sursa citată.

Citește și:
Jorge, dezvăluiri inedite despre relația cu fiica lui, Karina: „Încercam să o sfătuiesc’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





Sursa: www.elle.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri