Oana Roman, petrecere fabuloasă la aniversarea celor 43 de ani. Vedeta a ales o ţinută de prinţesă

Oana munceşte foarte mult, astfel că a decis că merită să se răsfeţe de ziua ei. Frumoasa vedetă a pus totul la care până la cele mai mici detalii încă de câteva zile, iar în această seară şi-a invitat cei mai buni prieteni să petreacă până în zori.Oana Roman şi-a întâmpinat prietenii şi cu un mesaj de suflet, pe care fiecare invitat l-a găsit pe masă. "43 de ani de viaţă, 30 de ani de când viaţa mea s-a schimbat odată cu Revoluţia şi 20 de ani de carieră", este mesajul Oanei Roman.De altfel, frumoasa vedetă a ales să îmbrace o rochie superbă, de culoare roz, lungă până în pământ, cu volane, în care arată exact ca o prinţesă.