3.8 C
București
miercuri, 29 martie 2023

Pepe, surprins într-o ipostază bizară. Cu cine a fost la alergat prin pădure

Publicat pe


Atunci când vine vorba despre sport, Ionuţ Pascu, alias Pepe (43 de ani), îşi mobilizează toată familia. Nu sunt doar vorbe! Am văzut cu ochii noştri. Fotoreporterii Click! l-au surprins pe artist zilele trecute, înainte de prima ninsoare de anul acesta, în zona Pădurii Băneasa din Capitală, unde a făcut un antrenament alături de soţie, Yasmine Ody, şi de cele două fetiţe ale sale, Rosa Alexandra şi Maria.

Artistul a făcut un antrenament pe cinste în aer liber. FOTO: BLITZ

Împreună cu soţia sa, Yasmine Ody (28 de ani), şi cu cele două fetiţe ale sale, Rosa Alexandra Pascu (7 ani) şi Maria Pascu (10 ani), pe care le are din mariajul cu Raluca Pastramă, Pepe a ieşit la un antrenament în aer liber.

Fotoreporterii noştri l-au întâlnit întâmplător. Nu am vrut să-l întrerupem atunci, ci am aşteptat să-l putem contacta pentru a afla care este rutina sportivă a familiei.

Afară erau doar câteva grade, așa că au fost nevoiți să se îmbrace gros și să poarte căciulă

Afară erau doar câteva grade, așa că au fost nevoiți să se îmbrace gros și să poarte căciulă

„Fetele sunt şi ele obişnuite să facă sport de când sunt mici. Eu am momente când ies să îmi fac singur singurel antrenamentul, dar am şi momente când fac activitatea cu ele, ca să mă asigur că prind şi ele câte ceva de la mine.

Este foarte importantă mişcarea, li se oxigenează mai bine creierul. Sportul este deosebit de important pentru starea generală de sănătate. Maria şi Rosa fac şi handbal acum, amândouă, sunt la club. Maria a făcut o perioadă tenis, dar nu a mai vrut, s-a plictisit”, a povestit Pepe, în exclusivitate pentru Click!

Rosa Alexandra a reușit să țină pasul cu cei adulţi

Rosa Alexandra a reușit să țină pasul cu cei adulţi

În ceea ce priveşte dieta, artistul spune că nu are un program la fel de strict.

„Eu nu sunt atent la ce mănânc, mănânc de toate, tot timpul, nu am nici un fel de problemă cu alimentaţia. Nu am ţinut cont niciodată la mâncare, îmi place să mănânc, să beau, să mă distrez. Singurul lucru este că trebuie să îmi fac timp mai des pentru sport, în funcţie de timpul pe care îl am.

Azi am fost la sală, acum câteva zile am ieşit la alergare, dar am avut o perioadă de două-trei săptămâni în care nu am fost deloc. Sunt săptămâni când am timp dimineaţa, acum, de când am început filmările după-amiază e clar că numai dimineaţă pot să fac sport.

De multe ori când plec pe la concerte, dacă mai am timp mai fac sport pe la sălile de sport din hoteluri, încerc cumva să fur câte un antrenament-două pe săptămână, în funcţie de timp. Acum am programul puţin mai dificil, nu mai am timpul de dinainte, dar îmi fac… Sportul le ajută şi pe fete. Oricât de stresat ai fi după şcoală, după teme, îţi prinde bine. Şi dacă te plimbi, să faci sport, gimnastică, e sănătate curată”, ne-a mai spus Pepe.

Maria a ținut pasul alergării, semn că este obișnuită să facă sport

Maria a ținut pasul alergării, semn că este obișnuită să facă sport

Cât despre mezinul familiei, Pepe jr (8 luni), de la care cântăreţul nu îşi mai poate lua ochii, prezentatorul de la Antena 1 ne-a mărturisit că abia aşteaptă ca micuţul să înceapă să meargă pentru a-l putea duce şi pe el la diverse activităţi sportive.

După antrenament s-au suit cu toții în mașină și au pornit spre casă. Foto: Blitz

După antrenament s-au suit cu toții în mașină și au pornit spre casă. Foto: Blitz

„Ăla mic face gălăgie prin casă. O să-l duc şi pe el la ce vrea el, la toate sporturile, după ce începe să meargă o să încep activitatea sportivă cu el, la toate sporturile o să îl dau”, a mai completat Pepe, care se pregăteşte să filmeze un videoclip la o nouă piesă pentru că, după familie, muzica este pe primul plan pentru el şi îi place să fie în topuri.

Pepe jr este încă prea mic pentru a participa la antrenamentele familiei

Pepe jr este încă prea mic pentru a participa la antrenamentele familiei

După sesiunea de sport şi de alergare din Pădurea Băneasa, Pepe s-a urcat în bolidul său de lux şi şi-a dus fetele acasă.

Ai
un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa [email protected]



Sursa: click.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri