Ruby și Robert vorbesc deschis despre despărțirea lor: În 2-3 zile poate să lase fete însărcinate!

Invitați în platoul emisiunii „Xtra Night Show”, au povestit totul despre cumpenele relației lor, dar și despre cearta pe care au avut-o, la „Asia Express”. Mai mult, cei doi au recunoscut că ori de câte ori este cazul unei despărțiri, unul dintre ei pleacă de acasă, pentru „ liniști apele”.

„Ăștia puteam fi noi. Suntem mai proști decât alții. O amenințare subtilă, îți bag șuruburile pe gât, ceva finuț, de dumincă după amiază. Suntem vărsători amândoi, încăpățânați amândoi. "

"Tocmai pentru că ne cunoșteam latura asta am avut emoții pentru participarea noastră la „Asia Express”.Nu ne-am bătut, nu ne-am scos ochii.Ne-am despărțit de vreo 2 ori, ne-am despărțit înainte de Asia de multe ori, s-a dus și acasă, după iar s-a întors, după a venit și am plecat eu.Noi ne despărțim categoric, noi nu ne jucăm.Când ne despărțim e gata, capăt."