0.9 C
București
marți, 31 ianuarie 2023

Sebastian Stan și Annabelle Wallis formează cel mai nou cuplu de la Hollywood. Cei doi și-au confirmat relația

Publicat pe


Sebastian Stan și Annabelle Wallis, presupusa lui iubită, au confirmat zvonurile că au o relație amoroasă în timp ce se plimbau pe stradă ținându-se de mână, în New York. În timp ce cuplul s-a afișat în timpul unei plimbări romantice alături de câinele actriței, Zeus, cei doi și-au aruncat priviri pline de dragoste.

Pentru întâlnirea lor, actorul, care a obținut prima sa nominalizare la Globul de Aur pentru rolul principal din serialul Pam & Tommy la începutul acestei săptămâni, a arătat foarte bine într-o ținută all black. Stan a optat pentru un pulover închis la culoare și gros, pe care l-a purtat cu o pereche de pantaloni negri și o haină de aceeași culoare. De asemenea, actorul român și-a completat look-ul cu un fes negru călduros.

Sebastian Stan și Annabelle Wallis, surprinși în ipostaze romantice

Annabelle Wallis, care este cunoscută pentru rolul lui Jane Seymour din serialul de epocă The Tudors, părea foarte relaxată în timp ce se plimba de mână cu partenerul ei. Ea și-a accesorizat look-ul cu o geantă de piele crossbody, o eșarfă neagră și un fes deschis la culoare. Pentru întâlnirea din New York, actrița a ales același tip de ținută precum partenerul ei.

Stan și actrița din Peaky Blinders au fost fotografiați și de Myles Hendrik la petrecerea aniversară a lui Robert Pattinson, unde Annabelle a fost văzută sărutându-l Sebastian. În fotografie, care a fost repostată pe contul de Twitter @FilmUpdates după ce a fost ștearsă de către fotograf, Annabelle Wallis are brațele înfășurate în jurul gâtului actorului român, în timp ce îl sărută.

Annabelle Wallis a avut o relație cu actorul american Chris Pine, în vârstă de 41 de ani, din aprilie 2018 până în martie 2022. O sursă a declarat pentru Entertainment Tonight în martie că cei doi „s-au despărțit și nu mai sunt împreună de câteva luni”.

Între timp, Sebastian Stan a avut o relație cu actrița Jennifer Morrison, în vârstă de 43 de ani, precum și cu actrița ruso-americană Margarita Levieva, în vârstă de 42 de ani. Poate cel mai cunoscut este faptul că s-a întâlnit cu Leighton Meester, de 36 de ani, după ce cei doi s-au cunoscut pe platoul de filmare al serialului Gossip Girl în 2007.

Citește și:
Ianca, fiica lui Răzvan Simion, a dezvăluit care sunt planurile ei de viitor: „Vreau să ajut’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





Sursa: www.elle.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri