In articol:
Tragedia de la 2 Mai a șocat o țară întreagă și a îndurerat mai multe familii. Vlad Pascu, un tânăr de doar 19 ani, a spulberat un grup de prieteni, în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise, iar doi dintre tinerii loviți au decedat.
Tatăl Robertei, una dintre victimele șoferului teribilist, a făcut declarații despre cursul anchetei, la aproape două săptămâni de la tragedie.
Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, a făcut noi declarații despre ancheta în curs
Vlad Pascu, un băiat de doar 19 ani, a comis o faptă tragică în urmă cu aproximativ două săptămâni. Acesta a condus sub influența substanțelor interzise și a lovit din plin un grup de prieteni, iar doi dintre ei au murit pe loc.
Una dintre victime este Roberta, al cărui tată luptă din răsputeri pentru a se face dreptate. Recent, Cătălin Dragomir a mers la poliție pentru a fi interogat și a dezvăluit noi detalii despre ancheta în curs.
Citeste si: Cum scapi de hemoroizii externi fara operatie: metode de tratament pentru acasa
„Eu cred că în sfârşit ancheta a intrat în linie dreaptă şi sper să rămână aşa şi chiar am încredere în autorităţi. De ce? Din cauza dumneavoastră, presa, cărora vă mulţumesc tuturor. Exact asta am urmărit eu, Cătălin Ştefan Dragomir, să facem presiune, să nu scăpăm.
Avem atâtea cazuri în urmă şi vă mulţumesc. Şi eu am auzit, aşteptăm să se depună la dosar.(…) A fost conducător auto în primul şi în primul rând, starea lui nici nu mă interesează. Ca şi conducător auto, ai băgat cheia în contact, ai plecat la drum, îţi asumi. Eu totuşi sper ca în România noastră să nu se mai întâmple aşa ceva”, a declarat Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, potrivit SpyNews.ro .
Vlad Pascu este într-o stare deplorabilă
Vlad Pascu a ucis două persoane și a fugit de la locul accidentului, însă a fost reținut repede de autorități. Acesta se află în arest preventiv și potrivit Observator a intrat în sevraj, iar starea lui de sănătate este destul de fragilă. Tânărul are palpitații, nu mai mănâncă, nu mai doarme și nu este în totalitate lucid.