1.6 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Tensiuni între familia lui Brooklyn Beckham și soția lui, Nicola Peltz. De la ce a pornit conflictul

Publicat pe


Relația dintre celebra familie Beckham și noua soție a lui Brooklyn, Nicola Peltz, au început să se deterioreze după nunta tânărului cu actrița. Tensiunile și-au făcut apariția în momentul în care Nicola Peltz și Victoria Beckham au intrat în conflict din cauza rochiei de mireasă a tinerei, iar starul din Transformers și-a acuzat noua soacră că i-a furat lumina reflectoarelor la nunta ei.

Soții Beckham ar fi refuzat să plătească pentru o viză a lui Brooklyn în SUA, susține o sursă, iar, cel mai recent, fosta membră Spice Girl și-a exclus fiul și nora pentru noua ei prezentare de la Săptămâna Modei de la Paris, spune o altă sursă din familie. Deși fiul fotbalistului și actrița sunt fericiți împreună, între cele două familii au apărut probleme.

Tensiuni între Victoria Beckham și Nicola Peltz

O sursă care o cunoaște bine pe Nicola Peltz susține că drama a început în preajma nunții ei și a lui Brooklyn Beckham din Palm Beach, Florida, iar situația nu a făcut decât să escaladeze. Fiind un designer celebru, mulți din lumea modei au presupus că Victoria Beckham va crea rochia de mireasă a actriței. Dar, în schimb, mireasa a apărut pe coperta din mai a revistei Vogue în rochie Valentino couture. Nicola a dat ulterior un interviu în care a insistat că renunțarea la oferta Victoriei nu a fost concepută ca o ofensă la adresa noii sale soacre.

„Aveam de gând să o fac și chiar îmi doream, iar apoi, la câteva luni distanță, ea și-a dat seama că atelierul ei nu o putea face, așa că atunci a trebuit să aleg o altă rochie”, a declarat ea pentru Variety luna trecută.

Pe de altă parte, o sursă a declarat că Nicola Peltz nu a intenționat „niciodată” să poarte o rochie semnată de Victoria Beckham la nunta ei: „Întotdeauna a vrut doar să o lase să creeze ceva. Dar niciodată nu avea de gând să o și îmbrace.”

Actrița ar fi plâns la nunta ei din cauza soacrei sale

După ce a avut loc drama rochiei, Nicola Peltz s-a simțit jignită atunci când Marc Anthony, prietenul apropiat al Victoriei și al lui David, a ținut un discurs entuziast la nunta ei, tot despre Victoria, potrivit unei persoane din interior: „A plecat în mijlocul recepției de nuntă cu Brittany și mama ei și plângea în hohote.”

De asemenea, potrivit unui prieten de familie, Brooklyn Beckham și soția lui s-au simțit excluși după ce au aflat că Victoria va prezenta un show la Săptămâna Modei de la Paris dintr-un articol dintr-o revistă.

„Victoria nu l-a sunat pe Brooklyn și nu i-a spus: „Hei, organizez acest show, ne-ar plăcea să te avem acolo.” Prima dată când au aflat despre asta a fost din Women’s Wear Daily. Toate show-urile Victoriei au fost întotdeauna o afacere de familie. Nicola și Brooklyn au fost doar surprinși și nu se așteptau la asta”, a declarat cea de-a doua sursă.

Citește și:
Glamour absolut pe covorul roșu la Veneția: Cate Blanchett, Julianne Moore, Jodie Turner-Smith au arătat fabulos

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





Sursa: www.elle.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri