12.8 C
București
sâmbătă, 1 aprilie 2023

Vlad Gherman spune care a fost adevăratul motiv pentru care el și Cristina Ciobănașu s-au despărțit. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. Cum l-a ajutat actrița în relația cu Oana Moșneagu: „Iubesc și datorită ei”

Publicat pe



In articol:


Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu s-au iubit timp de aproape un deceniu, iar când nimeni nu se aștepta, cu ochii în lacrimi, pe rețelele de socializare, și-au anunțat despărțirea.

La vremea aceea, vestea lor a fost ca un șoc pentru cei care-i vedeau până la adânci bătrâneți împreună, nimeni neînțelegând care a fost, de fapt, problema lor, pentru că din exterior totul părea perfect. 

Citește și: Cristina Ciobănașu, dans lasciv în fața lui Vlad Gherman! Scena a fost filmată și a strâns zeci de reacții. Detaliul observat în imagini: „Cum se uită!”

Vlad Gherman a fost la pământ după despărțirea de Cristina Ciobănașu 

Acum, însă, când rănile sunt vindecate și de o parte, și de alta, actorul a vorbit deschis despre motivul separării de Cris.

Nu s-a pus problema de infidelitate, spune el, ci frica lui a ajuns să îl macine atât de tare, încât să o afecteze și pe actriță.

Actorul nu credea că fosta lui va rămâne o eternitate alături de el, având în vedere că i-a fost primul iubit, gând care i s-a acutizat în momentul în care Cristina Ciobănașu s-a înscris la facultate.

Cumva, spune el, teama de abandon și de a nu fi părăsit l-a îndepărtat de actriță, iar ea nu înțelegea de ce el nu o poate vedea pe vecie alături.

Citeste si: Alocații mai mari pentru o categorie de copii! Despre ce sumă este vorba și când vor intra banii pe card- kanald.ro

Citeste si: Moment înfricoșător surprins pe o plajă de un turist. Ce făcea un șarpe „canibal” foarte periculos pentru oameni| FOTO- stirileprotv.ro

Plus că, în perioada pandemiei și-au și dat seama că ei nu prea mai aveau multe lucruri și subiecte în comun și că relația a ajuns într-un impas din care nu mai poate să iasă. 

„Cel mai mult ne-a afectat pandemia. Niciodată nu a fost problema de a treia persoană, nici din partea mea, nici din partea ei. Singura chestie pe care eu o cred cu tărie, indiferent dacă o să zică cineva ceva, este că frica mea, și fără să vreau i-am arătat asta Cristinei, a fost că… prima ei relație a fost cu mine. Frica mea era că la un moment ea o să plece, că nu are cum să rămână doar la mine. Pentru mine, când a intrat ea la facultate, mi-am dat seama că o să fie nasol. Mă gândeam cu groază că poate să se întâmple o chestie și ar trebui să fiu mai atent. Ea s-a prins. E o problemă pe care cred că o să o duc până în mormânt. Am o teamă de abandon și de a fi înșelat. La Cris era gândul că de ce s-ar opri aici. Că poate se întreabă și ea cum ar fi cu altcineva. Erau niște filme care nu erau reale, dar care se simțeau în relația noastră. În pandemie ne-am dat seama că noi nu prea ne găseam subiecte de discuție. Nu prea vorbeam. Pe mine nu mă afecta foarte mult. Eu o priveam ca pe o perioadă. Pe ea a afectat-o un pic mai mult”, a spus Vlad Gherman, în podcastul lui Radu Țibulcă.

Teama lui și faptul că ea a simțit că nu mai au nimic în comun care să-i lege pe departe, au împins-o pe actriță să ia decizia radicală, neașteptată și extrem de dureroasă. 

Cristina Ciobănașu a fost cea care și-a dorit despărțirea, în timp ce Vlad Gherman nu conștientiza să nu mai fie alături de femeia alături de care a crescut. Acum înțelege situația, dar la acel moment spune că ajunsese în pragul disperării.

„A fost o chestie pe care a simțit-o ea și ea propus-o. Deși m-a durut sufletul, a fost o chestie pe care am putut să o înțeleg într-o oarecare măsură și cu toată durerea să accepți. Nu poți să tragi de o relație în care nu mai ești dorit. Câteva zile am crezut că o să se răzgândească. Nu conștientizam. Pentru mine a fost un șoc. Nu credeam, râdeam. Am început să râd isteric. Au fost câteva zile în care nimeni nu știa. Au fost cele mai grele câteva zile din viața mea”, a mai spus actorul.

Vlad Gherman spune care a fost adevăratul motiv pentru care el și Cristina Ciobănașu s-au despărțit

[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: „I-am spus să plece și a plecat la 3 dimineața și s-a ajuns aici, ăsta e caracterul ei.” Fulgy a lansat noi acuzații pentru Bia Khalifa- kfetele.ro

Citeste si: Calendar ortodox 18 martie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?- stirilekanald.ro

Citeste si: Un nou scandal în industria muzicală? Adrian Enache și Aurelian Temişan, schimb de replici dure: ”Păi ce să-i fac, dacă e mai sobru”. Ce și-au reproșat și de unde a pornit conflictul- radioimpuls.ro

Citește și: „Casă de piatră!” Cristina Ciobănașu și iubitul ei au făcut anunțul în urmă cu puțin timp, cu zâmbetul pe buze. Este sărbătoare mare în familia lor

Acum, privind în urmă, deși atunci el era la îngenuncheat de durere și i se părea că actrița are inimă de gheață, Vlad îi mulțumește Cristinei.

Pentru tăria de care a dat dovadă, pentru sinceritatea față de ea și de el și pentru șansa de a avea un viitor mai bun, pentru curaj și asumare, Vlad îi este recunoscător roșcatei.

Și asta pentru că, spune el, un lucru important al relației pe care o are acum cu Oana Moșneagu se trage din trecutul avut cu Cris.

Pentru că s-au iubit de la o vârstă fragedă, asta le-a dat ocazia să crească împreună, să învețe, să se dezvolte și să știe să construiască acum o relație sănătoasă.

„Despărțirea asta a fost răul necesar pentru binele pe care îl trăiesc acum. Îi mulțumesc că s-a ținut tare. Deși a fost sinistru. La momentul ăla mi se părea că are inimă de gheață. Eu, probabil, n-aș fi putut. Eu dacă eram în locul ei, dacă vedeam un om la pământ care se roagă să-i mai dea o șansă… ziceam ok. Sufeream amândoi. Plângeam amândoi (…) Se ruga sora mea de mine să mănânc supă cremă de linte ca să nu mor. Relația cu Cris a fost cea care m-a format și mi-a pus bazele relațiilor sănătoase pe care le pot avea. Practic, cum iubesc acum, iubesc și datorită ei. Pentru că împreună cu ea am dobândit acest stil de a iubi. Am fost doi copii care au crescut și care au învățat să iubească. A fost o relație foarte importantă pentru mine”, a mai completat Vlad Gherman.



Sursa: www.wowbiz.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri