20.5 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Cele mai importante momente din istoria stadionului Rapid. De la inaugurarea cu Regele Carol al II-lea, la aniversarea cu Miron Cozma

Publicat pe


Sâmbătă, 26 martie, se scrie o nouă filă din istoria stadionului Giulești! Va fi inaugurată noua arenă a Rapidului, într-un meci în care formația condusă de Adrian Mutu va înfrunta Poli Timișoara, formație de Liga a 2-a. Galeriile celor două echipe sunt înfrățite, motiv pentru care s-a apelat la bănățeni pentru acest eveniment. Iată cele mai importante evenimente din viața Giuleștiului.

Stadionul Rapid, inaugurat la 10 iunie 1939, în deschiderea “Ceferiadei”. Sportivii CFR au defilat sub privirile Regelui Carol al II-lea

Stadionul Rapid a fost inaugurat pe 10 iunie 1939, la deschiderea Ceferiadei, un eveniment prin care se aniversau 70 de ani de la inaugurarea primei linii ferate din România, București – Giurgiu, în 1869. La eveniment au fost prezenți Regele Carol al II-lea, fiul său, viitorul Rege Mihai, prințul Paul al Greciei, dar și prim-ministrul Armand Călinescu. Acesta din urmă avea să fie asasinat doar câteva luni mai târziu, în septembrie. Construcția stadionului începuse în 1936, sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu. Stadionul Highbury, al lui Arsenal, a fost modelul după care a fost construit Giuleștiul.

Stadionul Giulești rămâne fără o peluză după bombardamentele din 4 aprilie 1944 și este numit “Potcoava”

La 4 aprilie 1944, forțele aeriene anglo-americane bombardau Bucureștiul, iar Gara de Nord era printre principalele ținte. Stadionul Giulești a fost grav afectat, iar una dintre peluze a fost distrusă. Ulterior, Giuleștiul a preluat renumele de “Potcoavă”, tocmai pentru forma pe care o avea fără acea peluză.

11 iunie 1967 a adus cea mai mare sărbătoare în Giulești. “Feroviarii” obțineau primul titlu, după o remiză albă la Ploiești. Astfel, giuleștenii reușeau să își asigure trofeul, în fața celor de la Dinamo. A fost sărbătoare uriașă în Giulești, iar jucătorii au mers la restaurantul Feroviarul, aflat chiar lângă stadion.

În 1996 s-a construit peluza “Nicolae Văcăroiu”, iar stadionul nu mai are formă de potcoava. În 2001 este numit “Giulești – Valentin Stănescu”

Stadionul Rapid și-a pierdut aspectul de “Potcoavă” în 1996. A fost construită “Peluza Nicolae Văcăroiu”, așa cum a fost ea denumită. Asta pentru că inițiativa a fost a fostului premier PSDR, mare fan al giuleștenilor. Cinci ani mai târziu, stadionul devenea Giulești – Valentin Stănescu, în memoria antrenorului care a adus primul titlu în Giulești.

Unul dintre cele mai controversate momente din istoria Giuleștiului a avut loc pe 25 septembrie 2001. Era un meci de gală pentru Rapid, contra celor de la PSG. Echipa la care în acea perioadă evolua Ronaldinho nu reușise să se impună la Paris, 0-0, iar pe Giulești scorul era tot alb după 90 de minute.

Cine a stins nocturna pe Giulești, în septembrie 2001, la meciul Rapid – PSG? Ronaldinho evolua pentru parizieni

S-a intrat în prelungiri și s-a făcut 1-0 pentru PSG. La scurt timp, nocturna stadionului a cedat. Mult timp s-a zvonit că totul a fost intenționat, în condițiile în care șansele la calificare erau ratate. Chiar George Copos a fost acuzat într-o perioadă.

Demolarea vechiului Giulești, la care se mai efectuaseră lucrări de modernizare și în anii 80 și anii 90, a început pe 26 februarie 2019. Pe 6 mai se anunța că demolarea a fost încheiată și că se va da startul construcției noii arene. Arenă care sâmbătă, 26 martie, este inaugurată cu amicalul Rapid – Poli Timișoara.

Miron Cozma a dat lovitura de start la aniversarea a 94 de ani de existență. A fost huiduit de fanii Rapidului

Un eveniment organizat pentru a aniversa 94 de ani de existență a clubului s-a transformat într-un adevărat scandal. Pe 25 iunie 2017, Miron Cozma dădea lovitura de start la o partidă de old boys între Rapid și Petrolul. Ideea celor de la CS Rapid nu a fost deloc pe placul fanilor giuleșteni, care l-au huiduit copios pe fostul lider al minerilor.

Ulterior, pe 24 noiembrie 2018, a fost programat și ultimul joc oficial pe stadionul Giulești. Înfruntarea cu Înainte Modelu, din Liga 3. A fost 1-0 pentru Rapid, Marian Vlada a marcat singurul gol al partidei. Pe final a intrat pe teren și Daniel Pancu, cel care era și antrenorul echipei, pentru ultimul său meci pe Giulești.

Cele mai importante borne din istoria stadionului Giulești

  • 10 iunie 1939 – stadionul a fost inaugurat în prezența Regelui Carol al II-lea și a viitorului Rege Mihai.
  • 4 aprilie 1944 – stadionul rămâne fără una dintre peluze, după ce trupele americane au bombardat zona de Nord a Bucureștiului, în al Doilea Război Mondial. Giuleștiul avea să fie cunoscut ca “Potcoava” tocmai din acest motiv.
  • 11 iunie 1967. Rapid sărbătorea primul titlu de campioană, după un 0-0 cu Petrolul, la Ploiești.
  • 1981-1984. În această perioadă, Rapid a ales să nu mai joace pe Giulești. Majoritatea partidelor din acești ani au fost mutate pe Ghencea, stadionul rivalei Steaua, pentru ca mai mulți fani ai Rapidului să poată fi prezenți în tribune.
  • 1996. Stadionul redevine complet în urma lucrărilor pentru reconstrucția peluzei distruse în 1944. Avea să fie numită “Peluza Nicolae Văcăroiu”, cel care a aprobat lucrările, din postura de prim-ministru.
  • 25 septembrie 2001. Celebrul meci Rapid – PSG, în preliminariile Cupei UEFA, la care s-a stins nocturna pe Giulești. După 0-0 la Paris, Rapid a făcut și la retur un meci de excepție contra echipei la care evolua Ronaldinho. A fost 0-0 după 90 de minute, dar francezii au marcat și șansele de calificare deveneau aproape nule. Totul s-a terminat la câteva minute după, când nocturna Giuleștiului a cedat. UEFA a dat victorie 3-0 pentru PSG, la masa verde.
  • 25 iunie 2017. Miron Cozma, huiduit de fanii Rapidului, a dat lovitura de start la partida de “old boys” dintre Rapid și Petrolul. Evenimentul era organizat de CS Rapid, la aniversarea a 94 de ani a clubului.
  • 24 noiembrie 2018. Rapid – Înainte Modelul 1-0, în Liga a 3-a, ultimul meci disputat pe Giulești înainte de demolare.
  • 26 februarie 2019. A început demolarea stadionului Giulești, care avea să se încheie după mai bine de două luni, la începutul lui mai. Pentru ca la scurt timp după să înceapă construcția noului stadion.
  • 26 martie 2022. Inaugurarea noului stadion Rapid, într-un amical cu Poli Timișoara.

14.050… de locuri este capacitatea noului stadion Giulești

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT



Sursa: www.fanatik.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri