29.2 C
București
vineri, 30 septembrie 2022

Champions League, optimi de finală retur. Juventus, umilită pe teren propriu de Villarreal. Chelsea a câștigat și la Lille

Publicat pe


Miercuri, 16 martie, se joacă ultimele două partide din manșa retur a optimilor de finală din Champions League, Juventus – Villarreal, care pleacă de la scorul de 1-1, și Lille – Chelsea, cu avantaj al londonezilor de două goluri.

Programul meciurilor din optimile de finală retur ale Champions League

Miercuri, 16 martie, ora 22:00

  • Juventus – Villarreal
  • Lille – Chelsea

Cu partidele de miercuri, 16 martie, se încheie cea mai lungă fază a Champions League, pentru că optimile de finală s-au jucat câte patru meciuri pe săptămână, atât turul cât și returul, pentru a permite celorlalte două competiții, Europa League și Conference League să își joace turul în plus și a ajunge astfel la același nivel din sferturi.

Juventus are o anumită presiune datorată pe de o parte faptului că are mare nevoie să ajungă cât mai sus în competiție pentru a mai echilibra balanța financiară a clubului dată peste cap de uriașul efort făcut în 2018 de a-l aduce pe Cristiano Ronaldo, al cărui salariu anual a fost de 31 de milioane euro, iar pe de alta pentru că este singura echipă italiană care poate continua întrecerea.

Max Allegri și-a avertizat elevii asupra pericolului Villarreal

Partida de la Torino reprezintă, evident, atracția acestei zile de miercuri, 16 martie. Pentru că rezultatul de egalitate din tur nu înseamnă automat o poartă larg deschisă spre sferturi pentru torinezi, Villarreal având un joc de contraatac excelent pus la punct.

Antrenorul Massimiliano Allegri spunea înainte de partidă faptul că jucătorii săi trebuie să fie extrem de atenți și să nu lase nici cel mai mic spațiu de manevră pentru atacanții lui Unai Emery dacă nu doresc să își complice enorm viața și să riște ratarea calificării în sferturi.

Absențe destul de importante în ambele echipe

Din păcate pentru ei, atât Massimiliano Allegri, cât și Unai Emery nu vor putea trimite în teren cei mai buni jucători pe care îi au în lot, pentru că există și indisponbilități, unele chiar de marcă. La torinezi o piesă foarte importantă care va lipsi în apărare este Leonardo Bonucci, Giorgio Chiellini urmând a face cuplu cu olandezul De Ligt. Iar în atac, Federico Chiesa era un element esențial, dar mai are mult de așteptat până se va reface după ruptura de ligamente. Mai lipsește și unul dintre noii veniți în iarnă, care deja se remarcase, Denis Zakaria.

La Villarreal când spui că nu va juca Gerard Moreno este ca și cum ai spune că ”Summarinul galben” va naviga fără un motor. Moreno e catalizatorul echipei, omul care în cele mai dificile situații a găsit golul salvator. Pe lângă el, și al doilea Moreno, la fel de important, fundașul Alberto, va fi out.

Jucătorii lui Chelsea, șocați de ceea ce se întâmplă la club

Chelsea nu a avut niciun fel de probleme în meciul tur pentru a bifa cele trei puncte în partida cu francezii de la Lille. Germanul Kai Havertz a devenit deja omul cheie și idolul fanilor și la adăpostul celor două goluri ar fi greu de crezut că s-ar putea întâmpla ceva rău la retur.

Marea problemă a londonezilor la acest moment este teribila incertitudine privind viitorul clubului și, evident, și al lor, după ce patronul rus Roman Abramovich a primit interdicție în Marea Britanie ca apropiat al președintelui Vladimir Putin și a fost supus unor aspre sancțiuni economice.

Tuchel are absențe importante

În aceste condiții este greu de spus ce se va întâmpla de acum înainte pe Stamford Bridge, dacă va veni un alt investitor, indiferent de unde, doar rus să nu fie, pentru a salva clubul sau situația actuală va afecta și situația echipei, caz în care va fi nevoie de vânzarea celor mai buni jucători din lot.

Deocamdată, referindu-ne strict la meciul de la Lille, care în acest context poate căpăta alte conotații, să spunem că Thomas Tuchel are și probleme de lot, neputând conta pe Chilwell, James, Azpilicueta și Hudson-Odoi, importante fiind absențele din plan defensiv.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT



Sursa: www.fanatik.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri