31.1 C
București
marți, 5 iulie 2022

Dezamăgire maximă pentru Daniel Oprița după ce Steaua a pierdut cu Universitatea Cluj. “Mai bine pierd decât să câștig ca ei!”

Publicat pe



CSA Steaua a încasat prima înfrângere din play-off-ul Ligii a 2-a, scor 0-1 cu Universitatea Cluj, iar la finalul confruntării, antrenorul Daniel Oprița s-a declarat extrem de dezamăgit. Oprița a fost cel mai supărat de tactica defensivă pe care a abordat-o adversara Stelei.

Daniel Oprița a atacat în toate direcțiile după Universitatea Cluj – CSA Steaua 1-0

Daniel Oprița nu s-a afișat deloc încântat la microfonul reporterilor, după ce Universitatea Cluj s-a impus în fața echipei sale, CSA Steaua, scor 1-0.

”U” Cluj a început mai bine partida, iar în minutul 10 a reușit să deschidă scorul. O centrare de la colțul terenului a fost respinsă de defensiva roș-albastră, însă mingea a ajuns la marginea careului până la Florian Haită. Fără să mai preia, acesta a trimis un șut din drop și l-a învins pe Bălbărău.

După marcarea acestui gol, Universitatea Cluj s-a retras în defensivă și nu a mai creat mare pericol la poarta roș-albaștrilor. Însă, nici jucătorii lui Daniel Oprița nu au reușit să îl învingă pe Andrei Gorcea, iar tabela de marcaj a indicat același scor până la final, 1-0 pentru Universitatea Cluj.

Daniel Oprița a criticat jocul defensiv practicat de clujeni după marcarea golului:

Sunt dezamăgit că nu am luat punct, pentru că meritam, am controlat cel puțin repriza a doua de la un capăt la altul, am încercat să jucăm fotbal, dar am avut ghinion.

Am jucat cu o echipă care s-a apărat cu toată echipa. Ei sunt bucuroși, au luat 3 puncte, dar câteodată, mai bine pierd un meci ca noi, decât să îl câștig cum au câștigat ei, pentru că îmi dă speranțe pe viitor, suntem o echipă care încearcă să joace fotbal.

Se mai întâmplă să pierzi, dar fotbalul, când nu îl păcălești, o să te răsplătească”, a declarat Daniel Oprița, la TV Digi Sport.

Nici arbitrii nu au scăpat de furia lui Oprița. „Mi-a spus, așa, cu aroganță, din 2 metri, că a greșit”

CSA Steaua și-a pierdut golgheterul, pe Bogdan Chipirliu, în minutul 21, după ce acesta a fost atacat dur de Ely Fernandes, cu crampoanele pe gleznă. Totuși, „centralul” Robert Avram nu a arătat nici măcar cartonașul galben. Potrivit spuselor lui Daniel Oprița, Robert Avram și-ar fi asumat greșeala în timpul meciului:

Un fault unde nu s-a acordat nici măcar galben. Domnul arbitru era la 2 metri, foarte bine poziționat, să îmi expice și mie. El spune că a greșit, era clar, era spre roșu.

Nu știu cât o să stea acasă, avea sânge, glezna umflată, l-a scos din joc pe Chipirliu pentru mai multe meciuri. Și mi-a spus că a greșit, din 2 metri, așa, cu aroganță, „am greșit”.

Asta e, ce să facem? Poate dacă era golgheterul Ligii 2 pe teren, era altceva. Am avut absențe, nici nu avem un lot prea mare, asta e, ce să facem? Îi felicit, ne-au felicitat și suporterii.

Am fost echipa mai bună, plec cu un gust amar, dar ăsta e fotbalul. Avem și returul, poate ei vor avea atunci mai multă nevoie de puncte și vom vedea”, a mai declarat Daniel Oprița, la finalul duelului Universitatea Cluj – CSA Steaua 1-0.

Fanii de la CSA Steaua s-au dat în spectacol pe Cluj Arena! Jandarmii au intervenit in forță. De la ce a pornit scandalul.

Clasamentul din play-off-ul Ligii a 2-a:

  1. Petrolul Ploiești – 51P
  2. FC Hermannstadt – 48P
  3. U Cluj – 47P
  4. CSA Steaua – 41P
  5. Concordia Chiajna – 40P
  6. Unirea Slobozia – 34P



Sursa: www.playsport.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri